Lucrări edilitare în comuna Căşeiu

De foarte mulţi ani vizităm comuna Căşeiu, aflată la doar doi paşi de municipiul Dej şi unde totdeauna găsim noutăţi în privinţa ridicării nivelului de trai al populaţiei.

Efectiv, cu greu putem deosebit mediul rural de cel urban. Gospodării frumoase, drumuri asfaltate, iar în multe localităţi componente ale comunei este introdusă şi apa potabilă din sursa Gilău. Primarul Silviu Boldor ne-a spus că în prezent se află în  plină derulare canalizarea, un proiect ce figurează şi în acest an pe agenda de lucru a administraţiei locale. După ce gazul metan şi apa au fost introduse în centrul de comună şi în satul Urişor, cele două localităţi rurale au parte şi de canalizare, lucrările fiind continuate în acest an la Căşeiu.

Nu sînt uitate nici reparaţile de drumuri. Cum se face timp frumos, gospodarii comunei vor continua modernizarea drumului ce duce spre satul Leurda, investiţie demarată încă de vara trecută. În această primăvară lucrările vor fi continuate. Desigur, se vor executa reparaţii de drumuri comunale şi în împrejurimile celorlalte sate componente (nu mai puţin de 10 sate are Căşeiul!) ale aşezării din vecinătatea municipiului Dej, unde trăiesc şi muncesc oameni harnici şi buni gospodari, şi asta  se vede în jurul caselor şi grădinilor (unde oamenii au început să-şi pregătească răsadurile în solarii).

Avînd în vedere că ne aflăm în plină iarnă, de la edilul-şef al comunei ne-am interesat şi de situaţia încălzirii unităţilor de învăţămînt. Am aflat că atît la şcoala gimnazială din Căşeiu, cît şi la şcoala din satul Rugăşeşti sînt montate centrale termice pe gaz, elevii şi profesorii dispunînd de condiţii bune de studiu. Deci, copiii nu rabdă frigul, la fel şi preşcolarii grădinţelor au încălzirea asigurată. În ceea ce priveşte curăţirea drumurilor de zăpadă (pînă acum nu au fost probleme), Primăria a rezolvat  deszăpezirea cu forţe locale. Deocamdată, în această iarnă nu prea aveau ce lucra pe această linie, dar în caz de nevoie intervin cu promptitudine. Chiar dacă se anunţă ninsori şi pe meleagurile noastre, Primăria comunei Căşeiu este pregătită pentru organizarea acţiunilor de deszăpezire. Nici în anii trecuţi nu s-au întîmpinat greutăţi în această privinţă, doar apele au mai creat probleme.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie