Lucrări de modernizare a mai multor străzi din Turda

Primarul localităţii Turda Cristian Matei anunţă că oraşul s-a transformat în şantier. Potrivit edilului, în acest moment se lucrează în ritm alert pe 10 străzi.

Acestea sunt: Săndulești, unde a fost înlăturat stratul superficial de pământ pentru ca săptămâna viitoare să se realizeze fundația carosabilului; Nicolae Teclu, pe care se lucrează în continuare pentru reabilitarea rețelei de apă potabilă și canal menajer. De asemenea, se efectuează săpături pentru fundația drumului. Totodată, în cartierul Primăverii se desfășoară activități de reprofilare a străzilor, se nivelează partea carosabilă pentru a îmbunătăți confortul riveranilor până când extinderea rețelei de apă potabilă, canal menajer și gaz va fi realizată, urmând ca mai apoi strada să fie complet modernizată. Pe strada Lotus și pe strada Aviatorilor se amenajează câte o parcare de reședință și se asfaltează aleile pietonale, iar pe strada Margaretelor a fost stabilizată fundația carosabilului, au fost montate bordurile, a fost așternut asfalt pe trotuare, urmând asfaltarea totală a străzii. Nu în ultimul rând, pe strada Baladei de asfaltează partea carosabilă, calea de acces și aleile pietonale.

În paralel, Compania de Apă Arieș lucrează pe străzile: Săndulești- pentru extinderea reţelei de canalizare; Nucului – în vederea reabilitării rețelei de apă potabilă; Aleea Mureș – pentru extinderea rețelei de canalizare şi Vișinului pentru reabilitarea reţelei de apă potabilă.

Toate lucrările sunt corelate cu cele ale Companiei de Apă Arieș și ale companiilor de utilități, astfel încât să fie rezolvate toate problemele pe străzile pe care se intervine.

Articole din aceeasi categorie