Liviu Dragnea i-a delegat atribuţiile lui Carmen Mihălcescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile deputatului PSD Carmen Mihălcescu, vicepreşedinte al forului legislativ, pe perioada cât se află în concediu, a anunţat, luni, viceliderul grupului PNL, Dan Vîlceanu.
“PNL a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei (20 – 24 august), solicitarea fiind semnată de 114 deputaţi (PNL, USR şi PMP – n.r.) în data de 14 august. Domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, avea obligaţia să convoace o sesiune extraordinară conform prevederilor regulamentului. Nu a făcut-o, ba mai mult, astăzi, îşi deleagă atribuţiile doamnei Mihălcescu şi suntem anunţaţi că se face o şedinţă de Birou permanent. Noi credem că PSD şi Liviu Dragnea încearcă să împiedice convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei pentru că din acţiunile pe care le-a desfăşurat nu a dorit, practic, convocarea. Obligaţia convocării revine preşedintelui la solicitarea unei treimi dintre deputaţi, formularea fiind absolut regulamentară. (…) Dragnea a călcat în picioare Regulamentul şi continuă să se comporte, aşa cum ne-a obişnuit până acum, ca pe moşia PSD”, a spus Vîlceanu la Parlament.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este în desfăşurare, pe ordinea de zi aflându-se solicitarea PNL, USR şi PMP de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor în perioada 20-24 august.
Vîlceanu a adăugat că pentru sesiunea extraordinară, Opoziţia a cerut constituirea unei comisii de anchetă privind evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei şi o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan.
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean a explicat că pentru o sesiune extraordinară convocarea trebuie făcută din timp.
“Acum o jumătate de oră, am primit o foaie prin care aflăm că toate atribuţiile sale sunt delegate unui vicepreşedinte al Camerei, ceea ce înseamnă că (Liviu Dragnea – n.r.) fuge de această responsabilitate. (…) Nu poţi să chemi Parlamentul de astăzi pe astăzi. Convocarea trebuie făcută din timp”, a afirmat Ardelean.

Articole din aceeasi categorie