Liderul PNL Cluj, Daniel Buda cere demiterea ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa

Eurodeputatul Daniel Buda susţine că recenta declaraţie a ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, potrivit căreia UE ar fi stabilit printr-o directivă plata unei cote de 2% în sarcina angajatorilor, demonstrează o dată în plus faptul că instrumentele UE îi sunt mai mult decât străine. Eurodeputatul spune că Uniunea Europeană nu stabileşte taxe şi impozite pentru statele membre, iar afirmaţiile şi intenţiile lui Mişa ucid mediul de afaceri. „Potrivit paginii de internet oficiale www.europa.eu, la capitolul impozitare se stabileşte clar că UE nu are rol direct în colectarea sau stabilirea cotelor de impozitare. Directiva la care dumneavoastră, domnule ministru, faceţi referire este abrogată din 2008, iar directivele ulterioare vorbesc de cu totul altceva decât de o taxă de solidaritate în cuantum de 2%. Păstrarea dumneavoastră mai departe în structura ministerului de Finanţe este mai nocivă ca însăşi remanierea doamnei Sevil Shhaideh şi a doamnei Rovana Plumb. Oricâtă disperare ar cuprinde guvernarea PSD-ALDE, este inadmisibil ca mediul de afaceri să suporte şocul incompetenţei de care daţi dovadă, de aceea cred că se impune de îndată demiterea dumneavoastră ca urmare a acestor declaraţii iresponsabile”, arată Daniel Buda. În acest context, liderul PNL Cluj, Daniel Buda, solicită public demiterea ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa.
C.P.

Articole din aceeasi categorie