Lansare de carte La papion: Mihai Cotea – Eseuri şi proze foarte scurte

mihai-coteaTurda a devenit un teren propice pentru „însămânţarea culturii”. După lansările de carte ale autorilor turdeni, mai consacraţi sau mai debutanţi, un scriitor băimărean a ales Turda drept rampă de lansare a uneia din cărţile sale.

Mihai Cotea, cu rădăcini în pământul Sibiului, dar „altoit” la Baia Mare, descris în Revista Centrului de Documentare şi Informare a Liceului „Gheoghe Surdu” din Brezoi, judeţul Vâlcea, drept un „foarte tânăr literat…, cu un început remarcabil, durabil, rezistent, serios, sigur, statornic, trainic, temeinic al modului în care este alcătuită opera sa literară” îşi va lansa, la Turda, volumul de eseuri şi proze foarte scurte „Eu şi Mia”. Evenimentul va avea loc vineri, 30 septembrie, cu începere de la ora 19, la cafeneaua culturală „La papion” din Turda, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 1.

Mihai Cotea, de 27 de ani, licenţiat în Istorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (2009 – 2012) şi în etnoturism, specialitate în care s-a perfecţionat, între anii 2012 şi 2014, la Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar „Nord” Baia Mare, mai are şi alte apariţii editoriale: romanul „Vremea tornadei” – Editura „Singur” Târgovişte 2015, volum precedat de prezenţa unor creaţii literare ale sale în antologiile „Să ningă peste inimi bucurii” – Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2014; „Simfonie-n verde crud” – Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2015; şi în „Antologia scriitorilor – Dor Românesc –Starpress 2016” – editura Olimpias, Galaţi, 2016.

Poeme, eseuri si proză scurtă din creaţia lui Mihai Cotea au publicat şi revistele

Negru pe alb, Nomen Artis – Dincolo de tăcere, Porţile Nordului şi publicaţiile on-line Armonii Culturale, Luceafărul, Regatul cuvântului, Sfera eonică, respectiv Tataia.net.

Emil HĂLĂŞTUAN

Articole din aceeasi categorie