La Vad, toţi elevii concentraţi în centrul de comună

Pentru un primar, indiferent că este vorba de mediul urban sau rural, în această perioadă nu pot fi probleme mai importante decît pregătirile în vederea începerii noului an de învăţămînt. Asta am constatat şi în comuna Vad din vecinătatea municipiului Dej, în privinţa primarului David Prunean.

Începînd cu acest an, toţi copiii vor umbla la şcoală numai la unitatea din centrul de comună, adică la Vad, unde localul este pus la punct şi unde s-au efectuat la timp igienizările necesare. La fel, s-a rezolvat şi încălzirea cu lemne. De asemenea, pe raza comunei mai funcţionează trei grădiniţe, la Vad, Cetan şi Bogata de Sus, unde, de asemenea, încălzirea sălilor este asigurată tot cu lemne. S-au luat măsurile organizatorice şi în privinţa transportului elevilor la Şcoala Gimnazială din Vad.

În ziua de astăzi nu este uşor să asiguri condiţii foarte bune de studiu pentru copiii răspîndiţi în mai multe sate, dar în comuna Vad, elevii din cele şapte localităţi componente pot fi liniştiţi, cursurile vor începe în cele mai bune condiţii, la unităţile de învăţămînt de pe raza aşezării de pe Someş fiind rezolvată şi problema apei potabile. În aceste zile se fac ultimele „retuşuri” în împrejurimile şcolii din Vad şi a celor trei grădiniţe, în ultima perioadă fiind reparate şi puse la punct drumurile de acces (s-au construit şi două poduri noi). Şcoala poate începe la Vad!

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie