La Gherla se va moderniza clădirea Şcolii Gimnaziale Nr.1

În cadrul şedinţei recente a Consiliului Local, printre problemele discutate s-a aflat şi extinderea, mansardarea, modernizarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale Nr.1 de pe strada Liviu Rebreanu, proiect aflat în vizorul edililor urbei de mai mult timp, însă totdeauna a fost amânat.

De data aceasta, proiectul aflat pe ordinea de zi a şedinţei a fost votat de toți cei 19 consilieri. Scopul acestui demers este îmbunătăţirea condiţiilor de desfășurare a activităţii educaţionale în unitatea de învăţământ în care studiază peste 600 de elevi şi unde în ultimii ani s-au obţinut rezultate foarte bune în procesul educativ, dovadă în acest sens fiind performanţele realizate de copii la diferite olimpiade şi concursuri, dar şi la competiţiile sportive (chiar şi la nivel naţional).

Proiectul a fost depus pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale”.

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Gherla  (director, prof. Liliana Pop) încă nu dispune de o sală de sport (curios, la nivelul oraşului acolo se obţin cele mai mari succese pe linie de sport cu elevii!), astfel că, printre investiţiile planificate se află şi construirea unui astfel de obiectiv.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie