La Gherla, după furtună

Municipiul Gherla trăieşte febra reparaţiilor şi renovărilor. Peste tot se lucrează la reabilitarea acoperişurilor, dar şi la  dezafectarea zonelor unde au fost doborâţi la pământ zeci de arbori seculari, cum este parcul mare, unde s-au produs pagube mari. Este vorba de o zonă dendrologică de mare valoare, dar împotriva furtunii nu ai ce face. Eventual, regenerarea periodică a vegetaţiei (asta au făcut la Gherla edilii oraşului prin anii 70).

Noi ne-am deplasat şi la sucursala Gherla a Companiei de Apă „Someş” SA, unde directorul ing. Vasile Morar ne-a informat că în urma  intemperiilor de la sfârşitul săptămânii trecute a fost întrerupt curentul electric la Staţia de apă de pe dealul „Brădet”, dar asta nu a afectat distribuţia apei pe reţeaua din oraş. Într-un scurt timp situaţia a fost remediată, populaţia oraşului din acest punct de vedere nu a avut de suferit.

În această perioadă, cei 35 de angajaţi ai Serviciului Apă-Canal lucrează la verificarea conductelor stradale şi unde sunt probleme se remediază eventualele defecţiuni. Nu peste multă vreme vine sezonul friguros şi reîncep greutăţile pe reţeaua de apă. Asta doreşte să evite personalul muncitor de la Compania de Apă „Someş”, unde în această perioadă de toamnă se acţionează după un plan bine stabilit de conducerea sucursalei Gherla. Se curăţă toate gurile de canal şi se verifică toată conducta de apă, dar şi de canal. Normal că în aceste zile de după furtună toată lumea este pregătită pentru orice intervenţie, însă pe raza municipiului Gherla şi în cele trei localităţi componente, Hăşdate, Silivaş şi Băiţa, până în prezent nu au fost mici sau mai mari defecţiuni. Orice spargere de conductă sau altă neregulă se remediază imediat, echipele de intervenţie acţionând zi şi noapte.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie