La Gherla continuă modernizarea străzilor

În cadrul investiţiilor planificate de Primăria Municipiului Gherla în acest an figurează modernizările de străzi din lotul 6, grupa 3. Aşa au denumit edilii gherleni acum opt ani etapele de realizare a lucrărilor incluse în acest domeniu.

Dacă în patru ani nu prea s-au făcut lucruri esenţiale pe această linie, în 2019 se munceşte din plin. Încă la începutul lunii martie au fost demarate lucrări pe patru străzi – Armenească, Vasile Alexandri, Parcului şi Fizeşului, iar din luna iunie se acţionează pe una din cele mai frumoase străzi din zona centrală, Ştefan cel Mare. Zilele trecute, angajaţii firmei de construcţii care a cîştigat licitaţia au lucrat şi la pavarea străzii Papiu Ilarian, ce leagă străzile Ştefan cel  Mare şi Dragoş Vodă.

Până la sfârşitul anului mai este  planificată reabilitarea a 21 de străzi, majoritatea în zona centrală a  oraşului. Nu au fost uitate nici principalele alei din cartierele de locuinţe „Autogară” şi  MR 1”.

Recent au fost finalizate şi lucrările de asfaltare a străzii Liviu Rebreanu, la ieşirea spre comuna Fizeşu Gherlii. La fel, a fost terminată şi modernizarea drumului de acces spre locul de agrement „Sărătură”, de pe Dealul Brădet, spre bucuria  numeroşilor bolnavi de reumatism, care zilnic fac aici cure cu nămolul cu efect terapeutic de mare valoare.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie