La Cluj vom avea stadion şi sală polivalentă în centru, dar inaccesibile din cauza inexistenţei locurilor de parcare

PSD Cluj îi cere actualului primar al municipiului Cluj-Napoca, dl Sorin Apostu, să ne spună unde vor parca cei care doresc să participe la evenimentele organizate în această toamnă cu ocazia inaugurării Cluj Arena. Problema rămîne aceeaşi la orice eveniment va fi organizat pe Cluj Arena sau în viitoarea Sală Polivalentă.
„Îi solicităm actualui primar să ne spună pe termen scurt ce soluţie va găsi pentru locurile de parcare necesare în luna octombrie a acestui an, dar şi pe termen lung după ce va fi finalizată şi sala polivalentă. Din ceea ce ştim noi, în zonă nu există niciun loc de parcare făcut special pentru a deservi cele două noi locaţii pentru manifestări publice, iar locurile de pe raza municipiului sînt în responsabilitatea municipalităţii” a declarat dl Remus Lăpuşan, preşedinte PSD Cluj.
Va fi o adevărată problemă pentru cei care vor veni cu maşina din alte judeţe la evenimente organizate în Cluj-Napoca, fie că sînt sportive, fie că sînt de altă natură. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că decizia de a “lipi” sala polivalentă de stadion nu a fost una tocmai fericită, dar probabil dl Apostu a vrut să demonstreze în interiorul propriului partid că şi domnia sa poate să construiască ceva lîngă stadionul pe care Alin Ţişe şi-a pus numele încă de la început.  Pînă acum singurii beneficiari ai stadionului şi sălii polivalente sînt liderii PDL de  la Cluj, dar din momentul dării lor în folosinţă cetăţenii, cei care ar trebui să fie adevăraţii beneficiari, vor avea mulţi km de făcut pe jos înspre şi de la cele două obiective, din cauza lipsei locurilor de parcare.
„O posibilă soluţie pentru această problemă este construcţia unui parking pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian, parking care poate să beneficieze de buget atît de la consiliul local, cît şi de la consiliului judeţean. „Probabil d-lui Apostu soluţia de a face ceva împreună cu al său coleg de partid, dl Tişe, nu i se pare una viabilă pentru că există riscul ca, din momentul în care începe construcţia, preşedintele CJ Cluj să îşi pună repede un cearşaf cu numele, prin care să îşi asume în totalitate investiţia” a adaugat dl Remus Lăpuşan.

Articole din aceeasi categorie