KlausenMusik

Două inedite lucrări!

Întâlnirile muzicale organizate de KlausenMusik, au programe din cele mai diverse, de cele mai multe ori în programele serii fiind incluse piese mai puțin către deloc cunoscute. Așa s-a întâmplat și vineri, 21 august, când grație Corului și Orchestrei Sf. Cecilia din Cluj-Napoca, dirijor Potyo Istvan, am ascultat două inedite lucrări. Este vorba despre Simfonia în re major de Patacsich KARoly (1795-1880) și Missa nr XXVII în re minor ”Sf. Elisabeta” de Buchner Antal (1882-1950).

Simfonia în re major, compusă de Patacsich, a avut prima audiție absolută la 19 septembrie, 1822. Este o îmbinare inspirată a mai multor stiluri și epoci muzicale, de la tradiția vieneză a muzicii de divertisment la elementele specifice folclorului național (verbunkos). În discursul muzical și-au găsit loc și sonorități specifice serenadelor mozartiene, dar și reminiscențe ale suitelor dansante. Compozitorul are curajul experimentării prin utilizarea formei în cinci părți (Allegro maestoso, Andante, Alegro brillante, Rondo polacca, Finale), plus instrucțiunile de interpretare premergătoare romantismului (con sordino, smorzando, perdendosi, ca să dau doar câteva exemple).

Missa nr XXVII în re minor ”Sf. Elisabeta” de Buchner (Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus, Benedictus, Agnus Dei) a fost compusă în 1931.Nuanțele orchestrației evidențiază elementele limbajului romantic, predilecția compozitorului spre arta lui Liszt și Brahms. Compusă pentru soprană și bas, Missa ne-a prilejuit și alte două de mult așteptate întâlniri, cea cu soprana Kele Brigitta și basul Robert Gyorgy, două interpretări care au ridicat publicul în picioare. Aș mai menționa contribuția doamnei Vincze Dallos Csilla, prim-violonist al orchestrei.Potyo Istvan este dirijorul atent la nuanțe, la detalii, cele două op-usuri fiind solicitante în exploatarea posibilităților expresive ale orchestrei. Un plus de dorință de a asculta ansamblul Sf. Cecilia din nou.

Demostene ȘOFRON

Articole din aceeasi categorie