Jazz Final în campania ‘Daţi un 1 ban pentru pian’ – Casa de cultură a studenţilor

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Elena Mândru & Jyvaskyla Big Band

joi, 15 septembrie, 20. 00

Este primul concert de jazz al toamnei unul care repune în valoare pianul Bluthner recondiţional în această vară, punct final al campaniei ‘Daţi 1 ban pentru pian’, demers social reuşit pe deplin, iniţiat de echipele Jazz Day şi Beard Brothers, materializare a restauratorilor Marius Hăndăbuţ şi Albert Jozsef.

Iubitorii jazzului au ocazia reântâlnirii cu una din vocile de marcă ale momentului, numind-o pe Elena Mândru, solistă stabilită la Helsinki (Finlanda), artistă care a obţinut în 2012, în Elveţia, premiul al II-lea şi Premiul Publicului la celebrul Festival de jazz de la Montreux (Montreux Jazz Voice Competition).

Elena Mîndru a iniţiat şi organizat primul concert de jazz simfonic cu solist vocal din România. Primul eveniment din această serie a fost alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, sub bagheta maestrului Sabin Păutza, în februarie 2014. Proiectul solistei a inclus lucrări în primă audiţie scrise de compozitori români şi finlandezi, printre care şi lucrări şi aranjamente compuse de ea însăşi. A continuat seria concertelor de jazz simfonic în iunie 2015 la Cluj-Napoca, alături de dirijorul Tiberiu Soare, şi în septembrie 2015 la Târgu Mureş, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu-Mureş, dirijată tot de Sabin Păutza. Vocalista a reprezentat Radio România Cultural ca solistă la Euroradio Jazz Orchestra în Praga, în octombrie 2014 şi a reprezentat Yle Radio (Finlanda) în cadrul European Jazz Competition – EJC, în iunie 2015, la Rotterdam, ambele proiecte fiind organizate sub egida European Broadcasting Union.

Revenirea la Cluj – Napoca este în prezenţa finalndezilor de la Jyvaskyla Big Band , unul dintre cele mai active grupuri de jazz existente. Cu un repertoriu versatil, specializat în muzica contemporană de big band şi o istorie de câteva decenii, Jyvaskyla Big Band propun noutăţi jazzistice prin proiectul Ensikasityksia, axat pe concerte inovatoare şi compoziţii interpretate în premieră.

Pianistul Tuomas Juhani Turunen şi-a început studiile în anul 2005, la renumita Sibelius Academy, specializareajazz, A activat ca pianist în diferite formaţii şi formule, de la duo la trio, cvartet, big band nu în ultimul rând. Cele mai active şi cunoscute proiecte ale sale sunt ‘Tribute to Ella’, ‘Elena & The Rom Ensemble’, ‘Nina Mya’, ‘The Fifth Avenue’ ‘The Finnish Airforce Big Band’.

Prezența finlandezilor de la Jyvaskyla Big Band vine după mai bine de trei ani de la prezența unui alt renumit big band, Budapest Jazz Orchestra, tot alături de Elena Mîndru.” Suntem convinși că invitații noștri de peste hotare vor susține un concert de jazz de excepție cu ajutorul pianului recent recondiționat!”, am citat din cele discutate cu Tudor Vesa, manager Jazz Day.

Joshua Nelson – The Creator of Kosher Gospel Music

sâmbătă, 17 septembrie, 19. 00

Al doilea concert este cel susţinut de Joshua Nelson, numit pe drept cuvânt ‘The Prince of Kosher Gospel’, socotit creator al gospel – ului kosher.

Este nume de rezonanţă în peisajul jazzului zilelor noastre. A cântat alături de Aretha Franklin, …, a fost să fie invitatul multor festivaluri internaţionale.

Este o prezenţă pitorească, exotică dacă vreţi, de un farmec aparte, purtător al unui mesaj de pace şi linişte, iubire de aproape, înţelegere, toleranţă.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie