Jazz

Jazzybirds, On the Road de peste cinci ani

marţi, 26 aprilie, 20. 00 * sala Operei Maghiare Cluj – Napoca

De peste cinci ani, Jazzybirds sînt o prezenţă constantă în viaţa muzicală clujeană şi nu numai, prezenţe aşteptate, dorite, aplaudate la scenă deschisă. Firesc dacă ne gîndim la jazz – ul promovat, de la soft la melanjul fericit cu rock – ul şi pop – ul, de neuitat fiind piesele şi interpretările la ‘Vara din noi’, ‘Basket Case’, ‘The Carpathian Garden’, ‘What’s up Bobby ?’, ‘African Market’, ‘Summertime’, ‘The Devil’s Question’, ‘Love’, ‘Girl from Ipanema’, ‘All of Me’, ‘Dreadful Proposal’ sau ‘Aeternus Maramorosiensis’. Piese propuse în diferite concerte, de amintit fiind festivalurile Jazz in the Park, Green Hours International Jazz Festival, Blaj aLive, …

În 2014 a fost lansat primul album, sugestiv numit Birth. La doi ani distanţă, 2016, sîntem invitaţi la o nouă lansarea, albumul On the Road (între piesele incluse figurînd ‘Piatra’, ‘The Aplleworm Song’, ‘On the Road’, …), compoziţii semnate Csergo Dominic.

Jazzybirds – Szep Andras/pian, Antal Attila/contrabas, Csergo Dominic/percuţie, Koncz Kriszta/voce – îi au ca invitaţi în această seară pe Sebastian Burneci (trompetă), Paolo Profeti (sax), Florian Radu (trombon), Szep Balint, Dimen Renata, Gebefugi Renata (vioară), Edina Tifan (violă), Jakabffy Kristof (cello), Felix Moldovan (percuţie, ukulele), Nick Făgădar (chitară), Mihnea Blidariu (devillish bartender voice).

Jazz in the Park 2016

Festivalul ajunge ‘n 2016, la cea de a 4 – a lui ediţie, una bogată în evenimente şi invitaţi, o altă dimensiune artistică, festivalul crescînd de la un an la altul.

Pînă în prezent, şi-au confirmat prezenţa Ours Samplus (Franţa), Hindi Zahra (Franţa), Aida şi Noi (quartet pe axa Sarajevo – Berlin – Chile – Bucureşti), Mihai Dobre (membru al cunoscutei trupe Şuie Paparude), Jazzybirds (Cluj – Napoca), Blazzaj (Timişoara), Naked (Berlin), Hot Club de Cluj (Cluj – Napoca), Platonic Band (Bucureşti), Kovacs Linda (Ungaria; pentru prima dată în concert în România şi se întîmplă să fie la Cluj – Napoca).

Jazz in the Park 2016 a debutat la începutul lunii aprilie, cu Jazz in the Park – Bogata Edition (au cîntat Maria Răducanu, Jazzybirds, Les Nuages, Danaga), sîmbătă, 23 aprilie înregistrîndu-se al doilea eveniment, Jazz in the Street, şase locaţii practic (străzile Iuliu Maniu, Andrei Şaguna, Ion Raţiu; Piaţa Mihai Viteazul; Parcul IL Caragiale; Bulevardul Eroilor), moment jazzistic onorat de Armonic Fusion, Kalman, Radu Varvari, Adrian Strîmtu, Balasa Percussion, Matei Creţiu – Codreanu, Ema şi Iulia, Varga Andras, Ad Libitum Voces, …

2016, jazzistic vorbind, se anunţă un an bun, foarte bun chiar, evenimentele de profil fiind şi multe şi importante. Important este să le onorăm cu prezenţa. The Show Goes On !

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie