ISLAMUL ŞI CREŞTINISMUL NU SÎNT DE NERECONCILIAT

 Din păcate, prea multe secole s-a considerat, şi s-a acţionat ca atare, ostil, că cele două religii, creştinismul şi islamismul, sînt de neîmpăcat, excluzîndu-se reciproc, eroare care a adus mult rău omenirii. Recent, la Editura Sedan din Cluj-Napoca a apărut o carte binevenită, care clarifică raportul dintre cele două concepte religioase şi filosofico-morale: „ISLAMUL ŞI CREŞTINISMUL”, de Ulfat Aziz-us-Samad (din Pakistan), care, deşi musulmană, gîndeşte imparţial, rezonabil, responsabil, încercînd să facă lumină în această problemă atît de veche şi de controversată.

Volumul este tradus, cu argumente şi note de subsol, de prof. dr. Dan BRUDAŞCU, cunoscut îndeosebi ca traducător de poezie şi literatură universală.

În introducerea cărţii se spune: „Cu 1400 de ani în urmă Sfîntul Coran i-a invitat pe adepţii religiilor revelate, inclusiv creştini şi evrei, să dea mîna cu musulmanii în alcătuirea unei Legi a credinţelor, pe baza înţelegerii morale şi spirituale în inimile oamenilor, în relaţiile interumane. Acum, după secole de ignoranţă şi prejudecăţi, creştinii reacţionează la chemarea Coranului şi dovedesc interes autentic faţă de dialogul creştino – musulman. Conciliul Ecumenic Vatican II, prin vocea Papei Paul VI a lansat Apelul lumii întregi, invitîndu-i pe toţi participanţii la dialog în vederea unei colaborări frăţeşti mai active, spre binele întregii umanităţi. S-a emis un document prin care se recunoaşte nedreptatea din trecut adusă musulmanilor, care este imputabilă Occidentului, cu educaţia lui creştină”.

În capitolele IV şi V ale cărţii se afirmă şi faptul că: ”Principiile de bază ale religiei lui Isus şi ale Islamului au fost în esenţă aceleaşi. Atît Islamul, cît şi Creştinismul îi îndeamnă pe oameni la fapte virtuoase şi la o viaţă pioasă. Ele condamnă egoismul, necinstea, ipocrizia, nedreptatea, insensibilitatea, apatia, intoleranţa, maliţia, răzbunarea, zgîrcenia, mîndria, ingratitudinea, lipsa de cumpătare, necurăţenia, vorbirea jignitoare şi violenţa. Amîndouă pretind adepţilor lor credinţă şi încredere în Dumnezeu, căinţă, adevăr, integritate, curaj, dreptate, toleranţă, bunăvoinţă, compasiune, simpatie, milă, modestie, controlul de sine şi verticalitatea. Virtuţile principale pe care le au Islamul şi Creştinismul, deopotrivă, pot fi împărţite în două categorii. Mai întîi, cele care îl opresc pe un om să prejudicieze viaţa, avutul şi onoarea celorlalţi – cum ar fi castitatea, curajul, cinstea, politeţea, autocontrolul şi caracterul paşnic. În al doilea rînd, cele care îl stimulează pe om să facă bine celorlalţi – cum ar fi sinceritatea, curajul, răbdarea, bunătatea, compasiunea, mila, iertarea, simpatia şi iubirea…”

Constatăm cu tristeţe că, şi de o parte şi de alta, mai există încă destui fanatici, care incită şi chiar comit fapte iresponsabile ce conduc la acte şi atitudini conflictuale, reprobabile, uneori ucigaşe, care trebuie sancţionate, la timp, fără milă: atentate cu bombe, de pe o parte, iar pe de alta arderea Coranului în public sau desene şi caricaturi îndreptate împotriva profetului Mohamed. Cui folosesc toate acestea?

În călătoriile mele prin Orient am văzut, la Istanbul, nu doar la Hagia Sophia, portretul lui Iisus în mozaic, ci şi în unele moschei, în care, la intrare, erau expuse, printre altele, şi portretele lui Iisus şi ale Fecioarei Maria. Musulmanii au voie să intre în orice locaş de cult. În Muscat, capitala Sultanatului Oman, am văzut intrînd, în Marea Moschee, oameni din toate colţurile lumii, de toate credinţele (cu singura condiţie a spălării picioarelor şi a capului acoperit la femei).

Cu doi ani în urmă, am citit, într-o publicaţie străină, o mărturisire a unui ziarist american, care, cerînd audienţă la Ayatollahul Iranului, a fost însoţit de un reprezentant al guvernului respectiv. La un moment dat, americanul a întrebat: „Cine este Dumnezeul cel adevărat: Alah sau Dumnezeu?” (În acel moment, însoţitorul americanului a crezut că amîndurora li se va tăia capul pentru o aşa impertinenţă!). Ayatollahul a răspuns, calm, însă că: „Există un singur Dumnezeu şi mai mulţi profeţi”.

Iată de ce consider că recenta carte tradusă de prof. dr. Dan BRUDAŞCU umple un gol uriaş în domeniul informării din acest domeniu, oferind publicului român, precum şi oricui este interesat, posibilitatea documetării, oneste şi nepartizane, în opinia mea şi, de ce nu?, a unei mai corecte şi adecvate înţelegeri a acestei probleme complexe, puţin cunoscute, dar de interes planetar: raporturile dintre două din religiile majore ale contemporaneităţii. Un asemenea demers cultural merită, aşadar, recunoştinţa noastră, a cititorilor români, cărora, cu argumente pertinente, ni se prezintă un capitol însemnat din istoria umanităţii, atît de plină, din păcate, de fapte de cruzime, sînge şi de incredibile distrugeri materiale, inclusiv de vieţi omeneşti, de către unii dintre reprezentanţii – fanatici, în opinia noastră, ai celor două religii. Din păcate, avem mult prea frecvent parte de noi şi noi informaţii de presă, aproape zilnic chiar, care aduc în atenţia lumii mereu şi mereu noi fapte înspăimîntătoare, de cruzime şi intoleranţă, de ură şi crimă în acest domeniu, contribuind şi mai mult la starea tensionată, a suspiciunii şi neîncrederii pe plan mondial. În opinia noastră, o astfel de atitudine aberantă şi nesănătoasă – care constituie o permanentă ameninţare şi un veritabil atentat la pacea lumii – se datorează, în foarte mare măsură, şi necunoaşterii, dar şi neglijării, cu rea credinţă, a adevărurilor promovate de cele două religii care au în prezent adepţi răspîndiţi în lumea întreagă.

Ovidiu SUCIU