Iohannis nu-i “înghite” pe miniştrii interimari

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că respinge categoric propunerile pentru miniştrii interimari. “Criza în care ne aflăm este generată de PSD prin comportamentul iresponsabil faţă de guvernarea României. Această criză, de care sunt vinovaţi PSD şi toţi aliaţii lor din aceşti ani, tinde să se acutizeze şi să aibă consecinţe din ce în ce mai grave, care vor fi resimţite de toţi cetăţenii. Conflictele din coaliţia de guvernare, disperarea PSD de a rămâne la putere, luptele interne şi târguielile pe funcţii nu au nicio legătură cu agenda reală a românilor. Eu nu girez sub nicio formă un astfel de joc politic meschin şi, ca atare, resping categoric propunerile înaintate pentru miniştrii interimari”, a arătat preşedintele, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni. Iohannis a menţionat că Guvernul actual şi-a schimbat componenţa politică, iar, în aceste condiţii, Constituţia indică, “fără echivoc, ce trebuie să facă prim-ministrul”. În acest sens, preşedintele a precizat că este “datoria şi obligaţia” Vioricăi Dăncilă să meargă “de urgenţă” în Parlament pentru a obţine votul de validare.  În opinia sa, Guvernul “nu mai are legitimitate” în faţa românilor încă din 26 mai, când cetăţenii au sancţionat prin vot actuala guvernare.

Articole din aceeasi categorie