Ioan Molnar Piuariu (1749-1815) – un mare medic iluminist transilvănean

Filozofia luminilor secolului al XVIII-lea, bazată pe spirit raţionalist, pozitivist şi utilitarist a constituit suportul dezvoltării, fără precedent, a ştiinţelor exacte şi umaniste. În Transilvania – parte componentă a Imperiului Habsburgic – primul reprezentant de seamă al iluminismului a fost episcopul unit, greco-catolic, Inocenţiu Micu Klein (1692-1768), originar din comuna Sadu – Sibiu, promotor al luptelor politice naţionale ale românilor, vizînd emanciparea poporului român. O jumătate de secol mai tîrziu, tot la Sadu, a văzut lumina zilei Ioan Molnar Piuariu, viitorul mare medic oculist român şi iluminist transilvănean, din păcate prea puţin amintit în zilele noastre, ignorat, aproape uitat. Întrucît la mijlocul lunii martie 2015 se împlinesc două secole de la trecerea sa în eternitate, se cuvine să reflectăm puţin asupra personalităţii acestuia.

Fiu de preot, care i-a fost şi primul învăţător, Ioan Molnar Piuariu îşi va continua pregătirea şcolară la “şcoala grecească” şi la liceul german din Sibiu, acesta din urmă absolvit în jurul anilor 1767-1768. În continuare, se va înscrie la Facultatea de Medicină a Universităţii din Viena, absolvită în anul 1774 cu titul academic de “magistru oculist”, document ce-i conferea drept de practică medicală oftalmologică în întreg Imperiul Habsburgic. Ioan Molnar Piuariu este primul doctor român posesor de diplomă emisă de celebra instituţie academică austriacă, fiind considerat primul medic român titrat. Reîntors în ţară este angajat de Guvernul Transilvaniei, în anul 1976, pe post de “medic al săracilor” la Sibiu, ulterior (1777) protomedicus al Marelui Principat al Ardealului, o poziţie centrală în ierarhia medicală a vremii. A funcţionat, în acelaşi timp, ca medic al minerilor din Zlatna, Ocna Sibiului şi Dej, cunoscînd în mod direct, pe de o parte, starea precară de sănătate a acestora, frecvent afectaţi de suferinţe oculare prin natura profesiei, iar pe de altă parte dotarea tehnică medicală săracă din Transilvania.

Profesionalismul de care a dat dovadă în vindecarea unor suferinţe oculare l-a determinat pe guvernatorul Samuel von Brukenthal să îl sprijine pe Ioan Molnar Piuariu în demersul de a urma, în anul 1778, cursuri de perfecţionare în chirurgie, la Viena. Prestigiul profesional – în creştere – va depăşi graniţele Transilvaniei, medicul fiind invitat să opereze nu numai în Bucovina, la Iaşi şi Bucureşti, dar şi la Viena (între pacienţi aflîndu-se şi generali ai armatei imperiale). Valoarea profesională a lui Ioan Molnar Piuariu a ajuns să fie recunoscută la nivel european.
Bucurîndu-se de respectul factorilor de decizie în conducerea Transilvaniei (Ioan Molnar Piuariu era în relaţii apropiate cu Brukenthal şi cu Banffy), medicul iluminist va primi titlul nobiliar “de Mülersheim”, în pofida protestelor săseşti. În acest context, cu prilejul unei vizite în Transilvania, în anul 1786, împăratul Iosif al II-lea a răspuns invitaţiei lui Ioan Molnar Piuariu de a vizita Sadu, localitate pe care împăratul a declarat-o comună liberă, dăruindu-i întinse suprafeţe de pămînt, mărind în acelaşi timp substanţial salariul medicului oculist.

Ascensiunea profesională a lui Ioan Molnar Piuariu a continuat. După 10 ani petrecuţi la Sibiu, în anul 1791 este numit profesor de oftalmologie la Liceul medico-chirurgical din Cluj. Lecţia inaugurală susţinută în limba latină, cu ocazia ocupării catedrei de oculistică, va fi publicată la anul 1793, fiind considerată prima lucrare ştiinţifică medicală elaborată de un român (Valeriu Bologa, “Istoria medicinii româneşti” Ed. Medicală, Bucureşti, 1972). Tot în anul 1793, Ioan Molnar Piuariu va iniţia, la Cluj, prima publicaţie ştiinţifică românească intitulată “Sfătuire către studenţii în chirurgie”. Este momentul în care activitatea lui Ioan Molnar Piuariu atinge apogeul, fiind considerat acum cel mai mare oculist din întregul Imperiu austriac. Este de menţionat faptul că pe lîngă oftalmologie Ioan Molnar Piuariu s-a preocupat şi de alte domenii ale medicinii, traducînd cărţi de obstetrică-ginecologie şi pentru tratamentul sifilisului.

Contemporan cu corifeii Şcolii Ardelene – Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu – iluministul Ioan Molnar Piuariu a reprezentat pentru cultura română expresia tipică a iozefinismului. Titlul nobiliar obţinut nu l-a făcut să uite de cauza românilor, el luptînd mai departe – pe calea legală a petiţiilor şi memoriilor către Curte – pentru obţinerea de drepturi egale cu ale celorlalte stări şi pentru emanciparea poporului român.
Asemănător lui Gheorghe Şincai a luptat pentru dezvoltarea reţelei de şcoli româneşti, ridicarea orizontului profesional al învăţămîntului şi achiziţionarea de material didactic. Alături de reprezentanţii Şcolii Ardelene, Ioan Molnar Piuariu a contribuit la redactarea memoriului “Supplex Libellus Valachorum” (1791). A sprijinit activitatea editorială şi a tipografiei din Buda, intenţionînd scoaterea unui ziar al românilor intitulat “Wallachische Zeitung für den Landman” (“Foaie românească pentru săteni”), obiectiv nerealizat însă niciodată. Tot în context iluminist trebuie privită şi iniţiativa de a pune bazele unei societăţi ştiinţifice intitulată “Societatea Filosoficească a Neamului Românesc din Mare Prinţipatul Ardealului” – prima societate academică românească.

Pe teren lingvistic şi literar, Ioan Molnar Piuariu a fost un continuator al liniei latiniste a şcolilor Blajului, deşi a admis unele concesii de natură fonetică. Amendamentele aduse principiilor etimologice se regăsesc în lucrarea intitulată “Deutsch – Wallachische Sprachlehre” (Viena, 1788), care reprezintă prima gramatică româno-germană al cărei autor a fost medicul Ioan Molnar Piuariu. Acesta este şi autorul primei retorici româneşti tipărite, intitulată “Retorica, adeca învăţătura şi întocmirea frumoasei cuvîntări” (Buda, 1798), în care autorul adaptează şi actualizează retorica greco-latină clasică la realităţile “Marelui secol al luminilor”.
Pe linie culturală, pe lîngă domeniul lingvistic şi literar, Ioan Molnar Piuariu a avut şi preocupări de istorie (a tradus “Istoria universală” a lui Millot). Ansamblul acestor preocupări a făcut ca activitatea lui Ioan Molnar Piuariu să fie cercetată nu numai de către medico-istorici, ci şi de critici literari (Mircea Popa, “Ioan Piuariu-Molnar” Ed. Dacia, Cluj, 1976).

Ioan Molnar Piuariu, înafara preocupărilor medicale şi culturale, a fost atras şi de domeniul economic, industrial şi de comerţ. La Sadu a înfiinţat o fabrică de postav. În anul 1785 a tipărit prima lucrare cu caracter economic din Transilvania, intitulată “Economia stupilor”.

În contextul istorico-politic al Transilvaniei secolului al XVIII-lea, activitatea fecundă a unei personalităţi de factură enciclopedică – medicul iluminist Ioan Molnar Piuariu – constituie un exemplu ce va fi urmat de unii reprezentanţi ai generaţiilor viitoare de patrioţi români.
Prof. univ. dr. Sorin Nicu BLAGA