Ioan COSMUŢĂ, destin de luptător

19Personajul principal al „romanului” de faţă este – folosind o formulă de succes demult consacrată – „un (tipic) erou al timpului nostru”. Spre el dorim să-şi aţintească interesul major cititorul nostru, mai ales tânărul cititor, căruia i se închid astăzi – mai mult ca sigur, voit!– căile de cunoaştere a tenebrelor etapei istorice declanşate de „-ismele” secolului trecut: fascismul, naţional-socialismul (nazismul) şi comunismul.

„Eroul timpului nostru”, protagonistul cărţii, le-a trăit pe toate, de mic copil, pe piele proprie: ocupaţia horthistă, refugiul (din Nordul Ardealului), precum şi întregul infern al Celui de-al II-lea Război Mondial cu tot ce-a urmat pentru jumătatea central-estică a continentului. Emblematic destin pentru destinul Ţării din care face parte! Emblematic şi pentru destinul ţărilor central- şi est-europene, căzute „pradă de război” Uniunii Sovietice: un sălbatic lagăr (zis „al păcii şi al socialismului”), – „spaţiu concentraţionar” numit îndeobşte –, lagăr în adevăratul sens al cuvântului.

„Sălbatică-i stepa baicală…” este refrenul unui cântec rusesc, mai precis, sovietic, adus de puhoiul sălbatic de mujici înrolaţi Armatei Roşii ocupante. Refrenul tipic al unei întregi civilizaţii a urii pe care şenilele tancului sovietic T-34 au implementat-o în inima şi sufletul tuturor popoarelor ocupate: puhoi sălbatic în întregul comportament, lipsit de cel mai elementar simţ al omeniei, caracteristică a omului european civilizat.

În fiecare dintre etapele vieţii „eroului timpului nostru” cititorii vor putea afla datele care îi conturează profilul moral.

Copil fiind, înţelege că părinţii copleşiţi de problemele şcolii satului în care erau învăţători, precum şi de cele ale gospodăriei familiei, trebuie ajutaţi şi de ei, de copii, care cu ce putea, cu toate că şi pentru ei, ca pentru alţii, jocurile şi distracţiile copilăreşti erau mai tentante: „bivolii pe care-i păzeam la păscut şi la scăldat erau prietenii mei adevăraţi, înainte de mingea de fotbal”, se mărturiseşte cititorului viitorul erou.

Ca elev, suferinţa/ nedreptatea de a fi eliminat din şcoală pe motivul (specific diabolicei perioade comuniste) numit „origine socială nesănătoasă” nu-l îngenunchiază, ci-l fortifică pentru lupta vieţii pe care avea s-o înfrunte. Închisoarea şi condamnarea „la muncă silnică” (la Canalul „Dunăre – Marea Neagră” şi la Stuf în Deltă) pe care le suferă tatăl său pe nedrept – departe de a-l descuraja – îi alimentează ura împotriva nedreptăţilor sociale, formându-i un caracter şi un destin de luptător.

Eşecul admiterii la Medicină nu-l dezarmează, din contră! Parcă avea „în sânge” cugetarea marelui filozof român Constantin Noica, o mare victimă a regimului totalitarist comunist din România:

„Ce este eşecul? Un loc în care ai căzut, un loc din care te ridici şi continui!”. Şi el, eroul nostru, s-a ridicat şi a continuat. Pregătindu-se bărbăteşte, a cucerit cu brio un loc la admiterea în Politehnică, devenind student de vârf.

Ca student, excluderea din Facultatea de Construcţii a Politehnicii, pe acelaşi securistic şi criminal motiv („origine socială nesănătoasă”!), în ciuda faptului că era student fruntaş, îi fortifică şi mai mult caracterul, ajutându-l să cunoască-n drumul său şi să distingă ce-nseamnă Oameni, dintre care-şi face prieteni pe viaţă, şi Neoameni, pe care a învăţat să-i trateze cum merită: cu total dispreţ (majusculele ne aparţin).

Neoameni – cum regimul totalitarist comunist de pretutindeni a „umplut pământul”, mai ales din cei „plasaţi” în reţelele de comandă (neoameni pe care regimul îi numea, după perdantul şablon sovietic, „Oameni de Tip Nou”!) – apar mereu în calea destinului personajului nostru. Cercetându-i „dosarul de Cadre”, un astfel de Neom – înălţat la rangul nemeritat de Coordonator politic al Grupului de Şantiere şi secretar de partid trimis de la Judeţeană – îi află o misivă semnată de un alt Neom „de tip nou” al vreunui alt „serviciu securistic de Cadre”, cum că tatăl eroului nostru a făcut „Canalul” iar mama sa a fost „prinsă furând trei pere” din părul grădinii proprii, acum, după colectivizarea forţată, „avut obştesc colectivist”. Deci, hoaţă! Ţi se-ncrâncenează cugetul citind! „Să sparie gândul!”, după expresia marelui nostru Cronicar.

Noroc că printre inginerii din ierarhia Trustului se afla şi unul dintre foştii profesori de la Politehnică, un Om adevărat, alături de un alt Om adevărat, Directorul tehnic al firmei. Căci printre atâţia inepţi Neoameni „de tip Nou” – „plantaţi” acolo-n posturi de conducere de către partid, ca să-i „supravagheze” pe cei apţi şi pricepuţi – se mai putea afla, din loc în loc, pur şi simplu, şi câte un Om!

Dar experienţa lui e mult mai vastă: a proiectat aproape tot ce s-a construit în domeniu pe Someşul Mic, Cald şi Rece, pe râul Drăgan din Apusenii noştri şi Colibiţa din Munţii Bistriţei. A proiectat şi-n străinătate (alături de alţi ingineri străini şi români) marea Hidrocentrală „Al Fakia” din Algeria, începută şi abandonată, rând pe rând, de francezi şi de sovietici. Şi multe altele.

Nu se-ntrevedea nicio rază de speranţă c-ar mai putea construi ceva în branşa lui în Ţara mamă. Destinu-i părea a fi ajuns la un punct final, ciuntit brusc, tocmai când se simţea mai „în formă”, mai apt să construiască ceva măreţ pentru Patria lui, care nu-i mai putea oferi nimic altceva decât ceea ce el, la vârsta plenitudinii profesionale, ura cel mai mult: … o pensie.

Şi iată-l pe eroul nostru acceptând invitaţia fetei, atacând – la venerabila vârstă de 63 (!) de ani – noi studii universitare acolo, în Canada, alături de tineri studenţi care-i puteau fi copii, obţinând diploma dorită, fiind primit în celebrul „Ordin al Inginerilor Canadei” şi, în final, angajându-se la cea mai mare firmă de profil din toată America (nu numai din Canada!): „Hydro-Quebeq”. Iată un caracter! Iată un profilul de adevărat Om! Ba, chiar mai mult: iată un profil de erou!

Astfel, acest „erou al timpului nostru” şi-„a înfrânt destinul”! Astfel s-a plămădit, s-a scris şi a putut apare „romanul vieţii lui, … scris cu sufletul”, cum uman-apoteotic se încheie această, nouă carte.

Astfel putem înfăţişa tineretului nostru de azi – atât de lipsit de simplele, dar sublimele repere/ model de om de caracter, de viaţă demnă, de muncă cinstită, de eroism – un model uman demn de urmat.

Viorel HODIŞ