Interviul nostru: Prof. univ. dr. POMPEI COCEAN: „La UBB, indiferent care dintre candidaţi va fi ales rector, instituţia trebuie să meargă înainte”

O etapă se încheie, alta e pe cale să înceapă. Domnule profesor Pompei Cocean, se apropie vertiginos momentul încheierii legislaturii în care aţi fost prorector cu resursele umane al Universităţii „Babeş-Bolyai”. Ce veţi scrie în raportul final, ce realizări şi neîmpliniri v-au marcat activitatea ?

– Avînd în vedere spusa multora din ultima vreme, că resursa umană este cea mai importantă avuţie a unei instituţii, a unui teritoriu, evident că responsabilităţile gestionării acesteia n-au fost puţine şi nici uşoare. Cele mai importante au derivat din necesitatea realizării unor indicatori indispensabili universităţii noastre pentru orice evaluare naţională sau internaţională şi anume: gradul de acoperire cu titulari a posturilor didactice, raportul număr de studenţi/cadru didactic, ponderea profesorilor în structura corpului didactic, ponderea cadrelor didactice cu titlul de doctor etc. Pentru a decela realizările, voi aminti cîteva repere statistice. La preluarea funcţiei, gradul de acoperire cu titulari la UBB era de circa 46 % (în unele facultăţi de numai 31-35 % !). În numai doi ani, 2008-2009, în urma a patru concursuri de ocupare a celor 1537 posturi vacante existente la vremea aceea, indicatorul a ajuns la peste 63 %. Din nefericire, hotărîrile guvernului din anii 2010-2011, privind restricţionarea angajărilor, ne-au privat de posibilitatea ajungerii actualmente la un optim grad de ocupare de 75-80 %. În mod similar, prin avansările realizate în perioada menţionată, ajunsesem la o pondere a profesorilor titulari de aproape 17 %, indicator de performanţă atins. Dar, prin pensionările din ultimii doi ani, ce au afectat îndeosebi această treaptă a ierarhiei universitare, şi lipsa oricărei modalităţi de avansare a numeroşilor conferenţiari pe care instituţia îi are, acesta s-a diminuat din nou. Ca urmare, în acest moment, aşteptăm deschiderea legală necesară pentru a relua strădania aproape de la capăt. Să concluzionăm totuşi că UBB asigură azi un loc de muncă sigur pentru 3250 de angajaţi, cifră ce o situează, probabil, pe primul loc în municipiul nostru. Fapt care, în aceste timpuri de criză şi incertitudini, nu e deloc puţin.

Domnule prorector, se apropie şi momentul alegerilor pentru noua conducere a universităţii. Printre cei cu şanse la funcţia de rector am găsit şi numele D-voastră. Nu aveţi nimic să ne spuneţi legat de aceasta?

– Da, într-adevăr, în 26 februarie 2012 mandatul actualei conduceri se încheie şi trebuie, firesc, să fie înlocuită cu alta, fapt ce se va petrece practic (dacă nu va fi necesar un al doilea tur de scrutin !) în data de 1 martie, cînd va fi ales noul rector. Este o ciclicitate normală, pe care slujitorii Almei Mater trebuie să şi-o asume în toate rigorile sale. Deşi se încearcă, uneori din răsputeri şi cu abateri evidente de la deontologia gazetărească, să se dea o conotaţie aparte acestui eveniment strict academic, defăimînd pe unii şi cosmetizînd pe alţii, eu aş sublinia faptul că alegerile pentru noua administraţie din UBB îşi au tiparul bine consolidat în tradiţia instituţiei noastre, în competiţia onestă a valorilor sale, în ambientul efervescent al mediului său academic. Sînt convins, mai mult decît în oricare alte circumstanţe, că universitarii noştri ştiu să-şi decanteze singuri opţiunile, să-şi formuleze dezideratele fără „sugestii” dinafară, să-şi aleagă în conformitate cu propriile lor interese profesionale reprezentanţii în structurile de conducere. Să avem, deci, încredere în discernămîntul lor, ce se va manifesta cu certitudine în dezbaterea cumpătată de la nivelul departamentelor şi centrelor de cercetare, în institute şi facultăţi, cît mai departe de show-ul mediatic spre care, sperăm, se vor orienta cît mai puţini dintre eventualii competitori. Nu de alta, dar viaţa academică adevărată se desfăşoară în laboratoare şi amfiteatre, în arhive şi biblioteci, iar spectacolul cu orice preţ o afectează.

Tot legat de întrebarea precedentă, la care văd că evitaţi să răspundeţi, aş veni cu o completare: făcînd parte din echipa condusă de actualul rector, s-ar putea ca unii dintre candidaţi sau, de ce nu, dintre cadrele didactice ale universităţii, să vă impute asta?

– Dacă s-ar pune astfel problema, cu o vădită rea intenţie sau îngustime de vederi, înseamnă că nimeni din actuala conducere a UBB: prorectori, decani, directori de institute şi centre de cercetare, directori de departamente etc., n-ar trebui să candideze, toţi fiind, prin natura funcţiilor îndeplinite, subordonaţii actualului rector. Înseamnă că cei doi colegi, care şi-au exprimat deja public intenţiile de a candida, ar trebui să renunţe, ambii îndeplinind funcţii de conducere în actuala legislatură. S-ar uita astfel că orice universitar adevărat are propria personalitate, propria percepţie asupra lucrurilor, care nu se încovoaie în faţa opiniilor altora doar de dragul de-a le intra în graţii. Cei care-mi cunosc mai în detaliu activitatea au nenumărate exemple în care am dovedit cu prisosinţă asta.

În al doilea rînd, de ce credeţi că a face parte dintr-o echipă performantă, care a dus UBB la porţile Shanghaiului (locul unde se va decide intrarea în topul onorant al celor mai performante 500 universităţi din lume) şi care a instalat instituţia noastră între cele mai comprehensive universităţi din Europa Centrală şi de Est, ar fi un handicap ? Dimpotrivă, eu consider asta un mare atu pentru orice candidat aflat în ipostaza respectivă, deoarece cunoaşte deja problemele instituţiei. El nu mai are nevoie de stagii de acomodare, de experienţe noi, poate, poate …

Un moment efervescent care, dincolo de febra alegerilor, găseşte colectivitatea academică a UBB ancorată în activităţi dintre cele mai prestigioase. D-voastră ce aveţi în preocupare actualmente?

– Pentru mine mai importantă decît febra de care faceţi vorbire este încheierea cu succes a proiectului TICAD, pe care-l coordonez din partea UBB, proiect menit să elaboreze, împreună cu specialişti din Ungaria, Slovacia, Ucraina şi Serbia, o strategie europeană de dezvoltare durabilă a bazinului Tisei (din care cea mai mare suprafaţă, aferentă la 13 judeţe, aparţine României). Reuniunea finală, la care vor participa înalte oficialităţi implicate în planificarea şi amenajarea teritoriului din cele cinci ţări, va fi găzduită de oraşul nostru nu peste multă vreme, în 15-17 februarie 2012. Vă invităm încă de pe acum să participaţi la o manifestare ştiinţifică internaţională de anvergură. Deduceţi, deci, din cele menţionate mai sus, că într-o instituţie de prestigiu cum este Universitatea „Babeş-Bolyai”, indiferent cine va accesa funcţia de conducere supremă – şi sînt mulţi colegi îndreptăţiţi să aspire la această demnitate – focul creativităţii trebuie să ardă fără contenire.

V-aş propune să încheiem într-un registru inedit acest interviu, întrebîndu-vă despre o latură aparte a preocupărilor D-voastră, cea de scriitor, de poet, de membru al Uniunii Scriitorilor. Cum se împacă lirismul versurilor cu rigoarea ştiinţifică a proiectelor?

– Ştim cu toţii că drumul acesta nu e nou, l-au bătut alţii cu alese rezultate. Chiar în domeniul geografic, savantul George Vâlsan, fondatorul Şcolii geografice clujene, a publicat un volum de proză scurtă (Povestea unei tinereţi, 1924) şi unul de versuri (Grădina părăsită, 1925). Cît despre Dan Barbilian (Ion Barbu), cartea de aur a literaturii române îi consemnează la loc de cinste strădania. Pe marele poet l-aş parafraza însă spunînd că dacă abstracta geometrie se întîlneşte cu poezia, atunci cu atît mai mult o poate face geografia, cu peisajele şi miracolele sale. Evadarea în tărîmul poetic s-a concretizat, după debutul în revista Familia, din perioada studenţiei, în publicarea, sub pseudonim, a opt volume de versuri, ultimul dintre ele, Întoarcerea lui Dante (prefaţat de reputatul critic clujean Petru Poantă), văzînd lumina tiparului anul trecut. Oricum, vă asigur că în sufletul meu cele două ipostaze creatoare coabitează armonios, fiecare avîndu-şi, desigur, coarda şi arcuşul propriu, niciodată amestecate.

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Articole din aceeasi categorie