Institutul Oncologic “Prof dr Ion Chiricuţă”

p { margin-bottom: 0.1in; direction: ltr; color: rgb(0, 0, 10); line-height: 120%; text-align: left; }p.western { font-family: „Liberation Serif”,serif; font-size: 12pt; }p.cjk { font-family: „Droid Sans Fallback”; font-size: 12pt; }p.ctl { font-family: „FreeSans”; font-size: 12pt; }

90 de ani de luptă împotriva cancerului

Institutul Oncologic “Prof dr Ion Chiricuţă” şi-a aniversat cu ceva timp în urmă, 90 de ani. Sunt 90 de ani de luptă împotriva cancerului, amestec de bucurii şi supărări, amestec de împliniri şi eşecuri, dar 90 de ani de luptă continuă, în care noul a intrat în IOCN dacă nu în fiecare zi, săptămânal cu siguranţă. Şi a fost, este şi va fi noul cu ţinte clare, vindecarea, reinserţia pacientului în viaţa de zi cu zi, familială şi profesională deopotrivă. Deziderat cu care s-a şi pornit la drum cu 90 de ani în urmă, drum anevoios, plin de încercări, solicitant fizic şi psihic.

S-ar impune un scurt istoric al Institutului. Cum cotidianul nostru a reflectat istoricul cu prilejul evenimentului aniversar Zilele Institutului Oncologic (iunie), vă ofer un amplu interviu cu prof. univ dr Patriciu Achimaş – Cadariu (director medical), interviu axat pe actualitatea imediată, privire generală asupra Institutului astăzi. În condiţiile în care banii sunt cei care sunt (niciodată de ajuns şi din păcate nu în sectorul medical), în care medicii preferă, în marea lor majoritate, să plece spre alte ţări, cu toate modificările salariale.

Cu toate acestea, lupta cu cancerul este departe de a se fi terminat. Fiecare zi aduce un plus necesar calităţii vieţii pacienţilor, fiecare zi este un câştig esenţial pentru medic şi pacient, pentru aparţinători, pentru prieteni.

Prof dr Patriciu Achimaş – Cadariu: “Calitatea vieţii este esenţială pentru noi toţi”

Cum se ştie, preocuparea principală şi responsabilitatea noastră se centrează 24 din 24 de ore, pe pacienţi. Un număr impresionant de pacienţi aleg IOCN pentru calitatea serviciilor oferite şi acest lucru este demonstrat şi de acreditarea europeană obţinută cu doi ani în urmă, în toamna lui 2017, consecutiv unui proces de evaluare care a durat peste doi ani. În care au fost atent verificate şi controlate procedurile, controlul serviciilor în fiecare departament în parte, concluzia fiind că institutul nostru se ridică la nivelul institutelor de profil europene. Sigur, a fost un plan de conformare, dar acest lucru nu a făcut decât să ne dea indiciile că modul în care lucrăm este unul bun, primind astfel, prin acreditare, o foaie de parcurs pentru anii care urmează. Şi nu sunt ani uşori deloc, sunt ani în care noi trebuie să confirmăm, miza creşte de la un an la altul.

Putem rămâne la pacienţi?

Sigur. Şi încep prin a amenţiona faptul că anual peste 18.000 de pacienţi trec pragul Institutului nostru, şi suntem, atenţeie, o mie de angajaţi. Registrul Naţional de Cancer este instrumentul care ne stă la dispoziţie şi, participând în studii internaţionale, putem să ne calculăm şi să ne comparăm rezultatele, supravieţuirile pacienţilor noştri, cu cele ale altor instituţii de profil din ţările Europei de Vest. Nu ne oprim doar la a calcula supravieţuirea. Calitatea vieţii este esenţială pentru noi toţi. Departamentul de psihologie oncologică care consecutiv planului de conformare a dezvoltat şi coordonează servicii suport, este cel care participă activ la acest lucru. Trebuie să amintesc aici şi noul compartiment de genetică medicală, care a scresut foarte mult după evaluarea europeană.

Departamentul de psihologie oncologică are o vizibilitate tot mai mare. Greşesc?

Nu, deloc. Să mă explic. Preocuparea noastră a început mult mai devreme, încă din perioada primelor tentative de acreditare. Ne-am dat seama că este un compartiment foarte puţin reprezentat sau, în alte zone, lipsea în totalitate. A crescut însă colaborarea cu UBB – ul, cu Departamentulde psihologie clinică, care au adus componente noi, putând vorbi acum de o reprezentare de vârf a departamentului. Mă gândesc şi la dezvoltarea celorlalte compartimente complementare zonei socio – psihologice: asistenţa socială, defectologie, îngrijirea stomelor, problemele pacienţilor găsindu-şi astfel cele mai bune rezolvări, până la reinserţia pe piaţa forţei de muncă.

Peste 18. 000 de pacienţi într-un an, o mie de angajaţi… Care este în acest caz, starea infrastructurii? Cum arată ea?

Este, sincer să fiu, o infrastructă nu solicitată, ci suprasolicitată. Profesorii noştri vorbeau de un număr de 2000, 2500 de operaţii într-un an. Am ajuns în situaţia în care am operat şi peste 10. 000 de pacienţi! Ne-am stabilizat la 8500/9000 de pacienţi într-un an şi asta spune multe. În acelaşi sens, aş putea să număr mii de câmpuri de iradiere, zeci de mii de perfuzii, tratamente chimioterapice. Sunt lucruri solicitante. Frecvent ni se reproşează că pacienţii aşteaptă, că este înghesuială. Aşa este în condiţiile în care infrastructura are o anumită limită şi o anumită vârstă. Suntem totuşi un spital tânăr în comparaţie cu alte spitale clujene, multe moştenite de dinainte de 1918, cu o infrastructură sub ceea ce avem noi. În plus, din păcate, în alte unităţi spitaliceşti clujene nu se poate interveni, fiind clădiri istorice. Facem eforturi pentru a crea condiţii cât mai bune în fiecare secţie în parte. Ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani, concret, a fost extensia blocului operator cu încă patru săli de operaţie, construite după regulile internaţionale. Apoi, sperăm că vom putea finaliza într-un termen cât de scurt, noua secţie de hematologie, care încă mai funcţionează în primul sediu al Institutului. Este o clădire improprie pentru ceea ce înseamnă hematologie azi.Ne gândim în acest sens, la noile tratamente pe care dorim să le aplicăm, ne gândim să facem şi transplantul medular din momentul în care noua structură va fi funcţională, legată printr-o pasarelă de terapia intensivă. Sperăm ca în următorii doi ani să finalizăm construcţia şi să o dăm în folosinţă.

Cuvântul de ordine este doar unul, standard. Cum şi cât de greu se menţine acest standard?

Am pornit de la ideea că nu discutăm despre bani. Şi atunci aş începe cu ce este mai simplu, cu infrastructura şi dotările. Pentru ele nu avem nevoie decât de… bani! A doua idee se referă la resursele umane. Şi mă întorc la bani. Citez din evaluarea făcută nouă de Organizaţie Europeană a Institutelor de cancer care a găsit, ca puncte forte ale IOCN – ului, capacitatea de a îmbina fondurile guvernamentale cu cele din proiecte. Este un plus de nevoie, ca să mă exprim mai bine. Într-un alt context, bugetul ar putea susţine mai mult. Noi în momentul în care am avut nevoi pe care nu am putut să le acoperim din buget, am căutat varianta finanţărilor prin proiecte. Şi aşa au luat naştere numeroase proiecte care au dus la standardizarea coloranţilor imunohistochimici din anatomia patologică, s-a trecut de la pensulare la microroboţi care realizează acest lucru. Mai departe… Colegii au şi control extern de calitate, ei periodic trimit cazuri îb străinătate pentru recitire, lucru care ne ridică foarte mult. Cazurile noastre sunt luate în considerare în studiile internaţionale, metodele noastre şi rezultatele sunt şi ele discutate, este un proces de comunicare avantajos pentru toţi cei implicaţi, de la pacienţi la medici. Important este că putem demonstra rezultatele muncii noastre la patul bolnavului, contează enorm acest lucru, de aici şi vizibilitatea internaţională bună de care ne bucurăm. Controlul extern este extrem de aprceiat în lumea ştiinţifică pentru că el îţi certifică rezultatele şi valoarea muncii depuse.

Standard înseamnă bani, dar înseamnă şi resurse umane, proiecte,…

Aici am găsit o soluţie excepţională şi care s-a probat în Institut, în momentul acreditării. Soluţia aceasta a fost îmbinarea între generaţiile cu experienţă şi cele tinere. Nu am pensionat pe nimeni înainte de termen, I-am încurajat pe toţi colegii noştri care sunt în putere să profeseze în continuare. Implicarea lor se vede în modul cum răspund noile generaţii, ce rezultate au tinerii care ne calcă pe urme. Lucrurile nu se opresc aici. Am scos posturi la rezidenţiatul naţional, lucru mai puţin întâlnit la institutele medicale mari. În fiecare an am scos, 1 sau 3 posturi, cei cu note maxime rămânând în atenţia noastră. A fost şi este o competiţie reală. Cei care rămân înţeleg că au parte de o pregătire serioasă, că vor avea satisfacţii profesionale însemnate. Nici noi şi nici tinerii de azi nu uită că suntem un Institut care încă de la început a avut şi continuă să aibă vârfuri. Să revin însă… Pentru 2019 mai sunt pe rol câteva proiecte, printre care suplimentarea zonei de radioterapie şi cea de dizolvare a citostaticelor, zone în care sperăm să trecem la robotizare.

Demostene ŞOFRON