În sfârşit, se conturează centura metropolitană

Şedinţa de vineri a adus şi o veste îmbucurătoare. La finalul şedinţei, primarul Emil Boc anunţat că, în urma rectificării bugetare, municipalitatea va începe demersurile în vederea centurii metropolitane.
După ce, la jumătatea lunii trecute, anunţa faptul că noul ministru al Fondurilor Europene,Marius Nica, i-a promis că va interveni pentru deblocarea proiectului centurii metropolitane a Clujului, edilul a informat că în urma rectificării bugetare de vineri, urmează să se efectueze studiul de fezabilitate la centura metropolitană. „Am fost contactat de ministrul Fondurilor Europene, la iniţiativa domniei sale. A văzut solicitarea noastră în presă, m-a sunat şi a spus că este interesat să deblocheze cât mai multe proiecte importate din ţară, nu doar pentru Cluj”, a spus edilul, pe 24 octombrie, la un post de radio local. „I-am rugat să se gândească la modalitatea de a ne permite nouă să pornim acest studiu. Sper să se găsească o soluţie, în aşa fel încât să deblocăm proiectul, pentru că timpul trece. Nu contează culoarea politică, important este să nu pierdem banii europeni pentru acest proiect… Ne va costa câteva milioane de euro, dar, dacă reuşim să stabilim traseul centurii şi al bretelelor de legătură cu cartierele, putem să deblocăm şi proiectele imobiliare oprite”, mai spunea Boc, la începutul lunii trecute, amintind că în urma solicitării unui vot de principiu care să arate că membrii Consiliul Local sunt de acord să investească bani de la buget pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru centura metropolitană, iniţiativa a trecut cu unanimitate de voturi.
Astfel, în şedinţa de vineri au fost alocaţi 7 milioane de lei în vederea realizării studiului de fezabilitate, precum şi 500.000 de lei pentru consultanţă de specialitate. „Noi ne-am arătat disponibilitatea de a bebloca acest proiect – care, de fapt, este în sarcina Guvernului. Aceşti bani au fost incluşi în bugetul de anul acesta. Pentru 2018, dacă va fi necesar, vom face o suplimentare”, a explicat, pentru Făclia, viceprimarul Dan Tarcea, la finalul şedinţei.
A.S.

Articole din aceeasi categorie