In memoriam POMPILIU MANEA (1935 – 2015)

Profesorul şi doctorul în ştiinţe inginereşti, călătorul neobosit, omul de afaceri de succes, melomanul pasionat, filantropul şi binefăcătorul atîtora, prietenul nostru generos şi de neînlocuit – Pompiliu MANEA – a plecat luni, 15 iunie 2015. A plecat la marea întîlnire cu Eminescu – în chiar ziua cînd românimea îl comemora pe Poet la împlinirea a 126 de ani de la moarte – spre a mai schimba o vorbă cu „Eminul” şi a mai pune ţara la cale, spre a mai spune împreună adevăruri nerostite despre neamul acesta urgisit, precum geniul care „n-are moarte, dar n-are nici noroc”… Şi a mai depăna amintiri din anii de şcoală cu ilustrul său profesor, eminescologul Augustin Z.N. Pop, cel care i-a insuflat veneraţia faţă de Eminescu şi valorile naţionale.

A plecat după ce a urcat profesional în cariera didactică şi ştiinţifică, după ce a creat un imperiu de producere şi comercializare a aparaturii medicale, TEMCO, şi şi-a văzut familia aşezată, după ce a fondat, condus şi editat Revista de Economie şi Administraţie Sanitară (din 1995 pînă mai ieri), după ce a realizat invenţii, a editat cursuri universitare şi cărţi, lucrări ştiinţifice şi de popularizare a ştiinţei, după ce a participat cu comunicări la congrese de aparatură medicală din întreaga lume; după ce a ctitorit lăcaşuri de cult, a ridicat monumente şi a început opera de reamplasare a plăcilor memoriale pe clădiri care au adăpostit personalităţi importante ale Clujului; după ce a organizat importante manifestări culturale reunite sub genericul „Joia Culturală Temco” şi s-a implicat în susţinerea Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca… A plecat după ce a făcut înconjurul lumii şi a publicat cărţile sale de călătorie PEREGRIN PE CINCI CONTINENTE (Ed. Mediamira, Cluj-Napoca, 2011) şi Emil Racoviţă şi urmaşii lui – SPRE POLUL SUD (Ed. Mediamira, Cluj-Napoca, 2014); după ce şi-a publicat cartea autobiografică Trei ani din viaţa mea (1986-1989). DIN DOSARELE SECURITĂŢII (Ed. Mediamira, Cluj-Napoca, 2014) şi după ce a îngrijit (sponsorizat) şi lansat sute de cărţi ale prietenilor sau colaboratorilor… A fost un suflet mare, un visător, încrezător în oamenii care, nu de puţine ori, l-au trădat sau n-au fost în stare să-i preţuiască bunătatea şi setea de dreptate.

De puţine zile revenise acasă dintr-o călătorie tulburătoare şi aventuroasă în care poposise pe la instituţii culturale ale României risipite în întreaga Europă şi ne-am bucurat să-i citim mesajul electronic, fără a bănui că era ultimul, real, de la marele nostru prieten:

„Dragii mei, am trecut prin Vîrşeţ şi Stamora Moraviţa, iar acum am călcat pe pămîntul ţării noastre iubite. Ne vom revedea cu bine, în curînd!”

Iar luni, 15 iunie 2015, ultimul mesaj, imaginar de data aceasta, transmis de cei care i-au fost aproape, a căzut ca un trăsnet:

„Dragi prieteni, este ultimul mesaj pe care îl trimit cu dragoste către voi, eu părăsind această lume prea devreme… mai aveam nevoie de puţin timp pentru a ne termina împreună proiectele începute, pentru o lume mai bună! Din păcate, abia întors dintr-o călătorie fantastică, ce va rămîne nepovestită, am plecat în alta, din care nu mă voi mai întoarce! Al vostru, Pompi”.

A plecat tăcut, spre o zare de linişte, pace şi lumină, împlinindu-i-se dorinţa, iar cerul a vărsat, ieri, lacrimi peste chipul său: „Să-mi fie somnul lin/Şi codrul aproape,/Pe-ntinsele ape/Să am un cer senin”…

Michaela BOCU şi prietenii din redacţia FĂCLIEI