ICOANELE S-AU ÎNTORS ACASĂ!

Generic cum nu se putea mai potrivit pentru definirea momentului cu totul special al vernisajului şi expoziţiei eveniment, găzduite, pînă în 31 august 2014, de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, într-o formidabilă acţiune de valorizare şi familiarizare a publicului cu o latură mai puţin cunoscută a artei religioase, cea taumaturgică. Iniţiativa muzeului gazdă, coroborată cu efortul organizatoric al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, al Institutului de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Muzeului ‘’Astra’’ din Sibiu şi al Bibliotecii Judeţene Mureş din Tîrgu Mureş, a dat contur concret nu doar cunoaşterii trecutului, ci şi a motivaţiilor care ne guvernează existenţa, descoperirii frumuseţii estetice a icoanelor şi perceperii, cu toate simţurile, a semnificaţiilor şi atribuţiilor icoanei în viaţa creştinului. Expoziţia este o încercare curajoasă de a pătrunde în mintea celor care, cu secole în urmă, s-au închinat acestor icoane, de cunoaştere a creaţiei unui autor anonim din secolul al XVIII-lea, care a activat în localităţi din jurul Clujului şi în Sălaj, cea mai timpurie atestare fiind din 1748 şi cea mai tîrzie din 1779.

Moderat de directorul MET, Dr. Tudor Sălăgean, vernisajul de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei a prilejuit inspirate şi emoţionante luări de cuvînt şi mesaje, relevînd experienţa trăirii personale a credinţei şi evlaviei, acum, în Postul Adormirii Maicii Domnului: IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei – cu un cuvînt pe tema pelerinajelor în care obişnuim să mergem, pentru ca acum să vină icoanele la noi; pelerinajele la icoane făcătoare de minuni reprezintă o preocupare duhovnicească ce nu poate lipsi din creştinismul autentic; consilierul Mircia Giurgiu, mesajul Consiliului Judeţean Cluj; Acad. Emil Burzo – preşedintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române; Acad. Marius Porumb – director al Institutului de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca; stareţul Mănăstirii Dragomireşti, PC Pr. Sofronie; Pr. Siluan Timbuş – custodele Muzeului de la Mănăstirea Nicula şi al Icoanei Făcătoare de Minuni; Dr. Ana Dumitran, de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, sufletul expoziţiei, cea care a pus în mişcare instituţii, parohii, mănăstiri, cea care a avut curajul de a aduna laolaltă aceste comori fabuloase create de Maestrul anonim, Maestru al icoanelor din jurul Clujului şi din Sălaj. Ea a făcut ca ICOANELE SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ!

Iată ce sublinia, la vernisaj, Acad. Marius Porumb, despre marea operă anonimă: Istoria şi patrimoniul cultural-artistic ale românilor sînt adesea sub semnul anonimatului, fiind cu precădere o realizare colectivă şi de durată, dorinţa de perfecţiune fiind implinită datorită unui continuu exerciţiu practic şi mental, ce armonizează esteticul cu utilul. Dacă istoria românească are între cele mai vechi izvoare documentare o cronică a faptelor primilor voievozi ziditori de ţară, datorată unui grămătic anonim, viaţa artistică şi culturală este dominată de contribuţia excepţională a unor anonimi, care au ridicat la înalte cote de frumuseţe lăcaşuri de cult, ce fac parte din marea familie a bisericilor de lemn ale Maramureşului, ale Sălajului sau Bihorului, dintre care le pomenim pe cele de la Şurdeşti, Plopiş, Rogoz, Budeşti, Bîrsana, Cuhea şi Ieud. Meşterii constructori şi arhitecţii anonimi din spaţiul românesc al Transilvaniei au înălţat spre cer rugi ce se cheamă Densuş, Strei şi Strei Sîngeorgiu, Sîntămărie Orlea, Ostrov şi Rîu de Mori, Rîmeţ, Gurasada, Crişcior sau Ribiţa, Zlatna, Feleac şi Vad, Mănăstirea Prislop sau Sîmbăta, Lupşa, Şcheii Braşovului sau Făgăraş.

Bisericile româneşti sînt impodobite cu picturi murale sau icoane. De cele mai multe ori autorii picturilor sacre au rămas anonimi, făuritorii icoanelor sau ai frescelor fiind consideraţi ctitorii donatori, comanditarii care îşi înveşniceau cu smerenie pămînteană numele în inscripţiile pomelnic, care menţionau ofranda lor ca pe o rugăciune închinată lui Hristos. Aşa glăsuiesc în slavona liturgică inscripţiile de donare a icoanelor din cel de-al XVI-lea veac, un exemplu elocvent pentru ceea ce afirmam mai sus fiind textul votiv al icoanei ferecată în argint a episcopului Anastasie din mănăstirea zidită de Ştefan cel Mare la Vad: „Rugăciunea robului lui Dumnezeu Anastasie de la Vad… care a ferecat această icoană în anul 7039 (1531)”. Inscripţiile slavone de pe superbele icoane donate bisericii din Urisiu (jud. Mureş) de o familie de nobili români au următorul text: ”Rugăciunea robului lui Dumnezeu pan Luca din Urisiu şi a soţiei sale şi a copiilor săi. Văleat 7047 (1539)”. Inscripţia nu aminteşte numele pictorului, care rămîne anonim, dar care prin calitate şi prin stilul picturii poate fi identificat, fiind unul din pictorii ce făcea parte cu siguranţă din marea şcoală de pictură din Moldova lui Petru Rareş, icoanele de la Urisiu fiind comparabile şi de aceeaşi factură cu icoanele împărăteşti de la Humor, donaţie voievodală la mănăstirea moldavă.

La Agârbiciu, în apropierea Clujului, în modesta biserică de lemn se păstrează un triptic aparţinînd aceleiaşi şcoli de pictură din epoca rareşiană, inscripţia slavonă menţionînd doar numele donatorilor care au făcut icoana, pictorul autor rămînînd într-un cucernic anonimat: „Această icoană au făcut-o robii lui Dumnezeu Domma şi Ştefu din Agârbiciu, şi pentru sufletul lui şi pentru sufletul ei, pentru sufletul copiilor şi pentru sufletul părinţilor să fie pomenire. Şi a închinat această icoană hramului Adormirea Precestei. Văleat (de la Facerea lumii) 7063 (1555) s-au săvîrşit”.

Un faimos pictor, cu o remarcabilă activitate este preotul Luca din Iclod, autorul celebrei icoane miraculoase de la Nicula, dar şi al altor preţioase icoane, care cu evlavie şi smerenie au rămas voit nesemnate de autorul lor, dar care este cunoscut datorită mărturiilor documentare din epocă. Icoana de la Ilişua, aflată în Muzeul Mitropoliei Clujului, datorită stilului său inconfundabil face parte cu certitudine din opera pictorului Luca din Iclod. Inscripţia din 1673, scrisă de pictor, îi menţionează doar pe donatori: „Robul lui Dumnezeu Matei şi soţia sa Aniţa şi copiii lor Griga, Ştefan, Ioana, au făcut această icoană şi au dat-o la biserica Sfîntului Ioan în satul Elişoa. Anul Domnului 1673 luna februarie”.

Tradiţia bizantină şi postbizantină prin care autorul icoanelor şi al picturii murale nu îşi semnează opera este frecventă, dar nu obligatorie. Meşterii zugravi erau amintiţi de pomelnice, aşa cum îi găsim la proscomidia bisericii Mănăstirii Rîmeţ.

Cunoscutul pictor, ieromonahul Dionisie de la Furna, trăitor la Muntele Athos, a scris un manual intitulat Erminia pentru meşteşugul Zugrăviei, în care adresîndu-se ucenicilor îi îndeamnă: „Iară tu ia aminte bine, necruţînd osteneala, ci cu prea multă rîvnă şi hărnicie să te iscuseşti şi deplin să înveţi meşteşugul acesta, pentru că fiind de la Dumnezeu dat şi orînduit, acesta este dumnezeesc lucru”. Pictorul de icoane şi biserici, care „cu bună cucernicie şi cu rîvnă lucrează lucrul acesta, iau de la Dumnezeu har şi binecuvîntare”. Aceasta era răsplata primită de pictor, care era mai presus de lucrurile lumeşti.

Secolul al XVIII-lea are pentru istoria românilor o semnificaţie aparte. Este suta de ani în care se încheie lunga şi întîrziata epocă medievală, este veacul în care se aprind luminile modernităţii şi reîntoarcerii definitive în Europa.

Evoluţia picturii româneşti din Transilvania a fost într-o permanentă legătură cu fenomenul artistic din ţările române extracarpatice, demonstrînd stilistic şi documentar un proces de progresivă unificare culturală şi artistică.

Secolul al XVIII-lea în Transilvania se prezintă ca o incontestabilă explozie artistică românească, cea mai sugestivă evoluţie fiind în domeniul picturii, unde au activat peste trei sute de pictori, care cu sîrguinţă şi talent au împodobit bisericile de lemn şi piatră ale românilor transilvăneni. Maeştrii transilvăneni au avut o contribuţie artistică însemnată în provinciile extracarpatice, unde sînt atestaţi la decorarea unor biserici din Muntenia şi Oltenia, Moldova şi Basarabia, sau în mediul ortodox din Serbia, Ungaria şi Slovacia.

Expoziţia ce se vernisează acum este un crîmpei din uriaşul patrimoniu cultural-artistic creat de români în interiorul arcului carpatic. Este activitatea unui pictor rămas anonim, în spiritul unei tradiţii respectate de arta veche românească. Expoziţia deschisă în sălile Muzeului Etnografic al Transilvaniei, intitulată Ars incognita sau fascinanta lume a unui iconar din secolul al XVIII-lea, eveniment expoziţional cu adîncă semnificaţie creştină şi românească, o datorăm iniţiativei şi neobositei munci de documentare şi cercetare a Doamnei Dr. Ana Dumitran de la Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, precum şi colaboratorilor săi. Aşa cum vestitul pictor Luca din Iclod poate fi cunoscut prin stilul operelor sale nesemnate, dar unitare stilistic, tot aşa expoziţia încearcă să ne înfăţişeze fascinanta activitate artistică a unui valoros artist rămas anonim, pe care, potrivit spaţiului în care şi-a desfăşurat activitatea între 1748-1779, îl putem numi Maestrul anonim transilvan din ţinutul Clujului şi din Sălaj. Maestrul anonim ne aminteşte astfel de Luca din Iclod, fiind şi el autorul icoanei miraculoase, păstrate în Mănăstirea Dragomireşti din Maramureş. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Dragomireşti este o fericită prezenţă şi un prilej de bucurie la deschiderea expoziţiei de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, dînd o aură sacră ca o binecuvîntare importantului eveniment cultural şi religios, în preajma marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului.

Marea minune s-a înfăptuit: Soborul icoanelor făcătoare de minuni s-a adunat la Muzeul Etnografic al Transivaniei! Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Dragomireşti (Maramureş), a putut fi venerată la Cluj-Napoca în zilele de joi, vineri şi sîmbătă, în incinta Muzeului de pe Str. Memorandumului, iar duminică la Biserica lui Horea din Parcul Etnografic ‘’Romulus Vuia’’ (Biserica din Deal), în timpul liturghiei oficiate de Pr. Dinu Criste, cu participarea PC Pr. Sofronie, stareţul Mănăstirii Sf. Ilie din Dragomireşti, şi a unui grup de locuitori din Dragomireşti, în frumoasele lor straie tradiţionale, a căror prezenţă a sporit semnificaţiile spirituale ale acestui eveniment expoziţional din Postul Adormirii Maicii Domnului.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro