Gherlenii nu duc lipsă de apă

După aproape o lună, am revenit la sucursala Gherla a Companiei de Apă Someş SA, unde directorul Vasile Morar ne-a liniştit că pe raza municipiului nu sînt şi nu vor fi probleme cu presiunea apei potabile.

În ciuda secetei prelungite, apa ajunge şi la nivelurile înalte ale blocurilor din cele patru cartiere de apalocuinţe. Presiunea este chiar foarte bună, adică între 4,3 – 4,6 şi nu trebuie să fim îngrijoraţi nici în perioada următoare, cu toate că persistă în continuare  temperaturile înalte. Specialiştii de întreţinere de la sucursala gherleană a Companiei de Apă Someş SA verifică în fiecare dimineaţă situaţia presiunii pe conductele de pe raza oraşului, iar orice neregulă sau defecţiune este imediat remediată, aşa cum a procedat personalul muncitor şi pînă în prezent.

 Este normal, consumul de apă să crească în aceste zile, însă în privinţa presiunii, asta nu afectează cu nimic reţeaua ce se întinde pe raza municipiului Gherla pe 70 de kilometri. Populaţia a fost informată la timp despre orice lucrare efectuată pe străzile urbei, dar aceste mici sau mai mari reparaţii s-au finalizat într-un timp scurt. În această vară, la Gherla nu s-a întîmplat ca apa să fie luată din cauza unor lucrări de întreţinere sau reparaţii.

La sucursala Gherla a Companiei de Apă Someş SA personalul muncitor este permanent la datorie, echipele de intervenţii onorează operativ orice solicitare, chiar şi în condiţiile unei canicule insuportabile.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie