Gherlenii, în aşteptarea Zilelor Oraşului

Suntem în plină primăvară, dar Primăria municipiului Ghrerla are deja planuri pentru… vară. Printre ele se află şi organizarea unei noi ediţii a Zilelor Municipiului, tradiţionalul eveniment de la începutul verii, când tot oraşul trăieşte din plin cele trei zile de activităţi cultural-artistice şi sportive.

Pregătirile pentru ediţia din acest an a Zilelor Municipiului Gherla au început deja, iar administraţia locală  şi instituţiile de cultură din localitate se preocupă să ofere un program cât mai atractiv, dar să aducă şi multe noutăţi, adică acţiuni ce nu au figurat pînă în prezent în programul manifestărilor. Anul acesta se are în vedere săptămâna 5-11 iunie 2017 pentru organizarea evenimentului. De fapt, la Gherla totdeauna manifestările au avut loc în preajma închiderii anului şcolar, o singură dată s-au derulat în luna septembrie, din cauza alegerilor locale.

După cum am aflat de la organizatori, spre deosebire de anii precedenţi, se va insista mult mai mult diversificarea repertoriului formaţiilor artistice, dar se va acorda o atenţie mai mare şi competiţiilor sportive de tot felul. La începutul anului şi primarul Ioan Neselean a declarat că îşi doreşte o seară specială pentru tineret, „ca la Untold”, în care petrecerea să ţină până dimineaţă. Primarul i-a îndemnat pe tinerii care formează Consiliul local al elevilor să vină cu propuneri privind organizarea acestei seri, precum şi a unui loc cât mai potrivit pentru o astfel de manifestare nocturnă.

În ce priveşte artiştii invitaţi care ar urma să susţină concerte pe scenă, deocamdată sunt doar discuţii, iar numele acestora vor fi anunţate pe măsura încheierii contractelor. În prim plan vor fi şi reprezentanţii diferitelor ansambluri folclorice şi formaţii muzicale locale, unele cunoscute şi peste hotare prin turneele efectuate în ţările unde Gherla are oraşe înfrăţite (Germania, Ungaria, Elveţia şi Franţa). Oraşul de pe Someş nu a dus lipsă niciodată de artişti valoroşi, este foarte bine ca ei să evolueze în faţa propriului public, iar cel mai bun prilej se oferă la Zilele Municipiului. Tineretul oraşului abia aşteaptă stabilirea concertelor şi al interpreţilor.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie