Gândirea contemporană în monografii: Habermas şi Ratzinger

Ponderea pe care o deţin Jürgen Habermas, cel mai profilat filosof pe scena lumii de astăzi, şi Joseph Ratzinger, cel mai influent teolog din ultimele decenii, sunt bine cunoscute. Anvergura lor îi plasează în succesiunea lui Kant, Hegel, Peirce, Husserl, Dewey, Wittgenstein, Heidegger, respectiv Schleiermacher, Rosenzweig, Bultmann, Romano Guardini, Barth, Henri de Lubac. Aproape în orice ţară s-au publicat traduceri din opera lor, monografii sau măcar articole. Profesorul Andrei Marga a lansat două monografii elaborate pe parcursul ultimilor cincisprezece ani. Este vorba despre monografia filosofică Filosofia lui Habermas (Editura Rao, Bucureşti, 2017, 672 pagini) şi de studiul monografic intitulat Absolutul astăzi. Teologia şi filosofia lui Joseph Ratzinger, Editura Meteor, Bucureşti, 2017, 3o4 pagini).

Ne aflăm în faţa unor monografii bazate pe cercetarea întregii opere a lui Habermas şi, respectiv, a lui Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea şi a exegezei ce li s-a consacrat. Cercetarea a fost întreprinsă de Andrei Marga în calitate de profesor de istoria filosofiei contemporane. Monografiile se bazează şi pe contactele personale pe care autorul le-a avut în timpul pregătirii doctoratului în Germania Federală şi în anii ce au urmat cu cele două personalităţi care au urcat necontenit în avanscena culturii contemporane. Pe parcursul anilor, Prof. Andrei Marga a publicat traduceri din scrierile celor doi gânditori şi studii, precum şi o examinare în cadrul gândirii contemporane, mai ales în amplul volum Introducere în filosofia contemporană (Editura Compania, Bucureşti, 2014). Consideraţiile sale, Prof. Andrei Marga le-a prezentat, în timp, în cursuri susţinute la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi la Universitatea din Bucureşti, precum şi în universităţi şi institute de cercetare din afara ţării.

Monografia Filosofia lui Habermas (Rao, Bucureşti, 2017, 672 p.) este o cuprinzătoare monografie filosofică şi una din monografiile ample consacrate filosofului pe plan universal. Redăm coperta cărţii şi un fragment din introducerea lui Andrei Marga la volum.

„Războaiele mondiale şi alunecările în totalitarism din secolul XX nu au fost evenimente oarecare ale lumii moderne. Acestea au pus la încercare filosofiile moştenite. Nu s-a mai putut face filosofie ca înainte. Pe de altă parte, ştiinţele au cunoscut o dezvoltare explozivă, au adus noi perspective asupra omului şi lumii, schimbând, prin intermediul tehnologiilor, mediul înconjurător al vieţii oamenilor. Mai recent, biotehnologiile pun în discuţie chiar înţelegerea de sine consacrată a umanităţii. Puţine dintre filosofiile trecutului au păşit pragul dincoace de aceste experienţe fără să li se poată arăta dependenţa de istoria anterioară şi uzura sau, cel puţin, inadecvarea. Filosofic, nu se poate trăi doar din trecut…

Jürgen Habermas a arătat că ne aflăm dincoace de experienţe cruciale ale umanităţii, la un nou nivel al reflexivităţii, şi a dovedit, prin însăşi opera sa, că mari iniţiative filosofice şi viziuni cuprinzătoare ţin, de asemenea, de timpul nostru… Nici un filosof al erei moderne nu a fost promotorul atâtor controverse cruciale pentru evoluţia cunoaşterii precum Habermas. El a declanşat noua dezbatere asupra filosofiei foarte influente a lui Heidegger, la începutul anilor ‘50. Habermas l-a secondat pe Adorno în faimoasa „controversă a pozitivismului (Positivismusstreit)” din anii ‘60. În contextul protestelor studenţeşti de la sfârşitul acelor ani, Habermas a lansat acuzator formula „fascismului de stânga (Linksfaschismus)”, care a obligat la delimitări în politicile europene. La începutul anilor ‘70, Habermas a deschis confruntarea cu funcţionalismul lui Luhmann, după ce pusese în mişcare dezbaterea privind hermeneutica filosofică a lui Gadamer. Deja la începutul anilor ‘80, Habermas a lansat critica postmodernismului şi a intrat într-o polemică cu Foucault şi Derrida. Nu peste mult timp el avea să intre în „controversa liberalismului”, avându-i ca oponenţi pe Rorty şi alţi filosofi americani. La mijlocul anilor ‘80, Habermas a provocat „controversa istoricilor (Historikerstreit)” în Germania şi a intrat în confruntarea asupra metafizicii cu Dieter Henrich. Anii următori îl găsesc în fruntea dezbaterilor privind evoluţia democraţiei germane după căderea Zidului de la Berlin şi reunificare. El a rămas în avanposturile disputei privind direcţia de urmat în unificarea europeană, în succesiunea Acordurilor de la Maastricht (1993). O dezbatere cu John Rawls a contribuit la dezvoltarea filosofiei politice de astăzi. La sfârşitul anilor ‘90, Habermas a intrat în polemică cu Peter Sloterdijk asupra tehnologiei genetice. Recent, împreună cu Cardinalul Ratzinger, Habermas a deschis dezbaterea asupra capacităţii statului de drept, democratic, de a-şi genera resursele de motivare a cetăţenilor…

Opera lui Habermas este, mai mult decât opera oricărui savant de la Einstein încoace, o „continuă depăşire a frontierelor”. Mai întâi, această operă este „depăşire a frontierelor abordărilor” profilate în disciplinele pe care Habermas le-a cultivat (economie, psihologie, drept, lingvistică, sociologie, antropologie, filosofie) şi un efort de a aduce la o „convorbire” fructuoasă optici la prima vedere ireconciliabile. Apoi, este ea însăşi o „depăşire a frontierelor disciplinelor” şi un efort, cu puţine echivalente, de a realiza acea interdisciplinaritate pretinsă de obiectul însuşi al investigaţiei. Urmează o „depăşire a frontierelor filosofiilor” aflate în concurenţă pe terenul acelor discipline sau în relaţia disciplinelor şi instaurarea unui efectiv dialog al filosofiilor de astăzi. Mai departe, este o „depăşire a frontierelor culturale” pentru punerea într-un contact viu şi productiv a tradiţiilor europene cu viguroasele filosofii americane. În sfârşit, este vorba de „depăşirea frontierelor” în relaţia dintre elaborările intelectuale şi acţiunile umane, considerându-le pe primele ca soluţii-tentative la problemele reproducerii culturale a vieţii şi observând „infrastructura” culturală a acţiunilor. Efectele de primă instanţă ale efortului de continuă „depăşire a frontierelor” sunt, neîndoielnic, „stilul ecumenic” al abordărilor şi, desigur, cum s-a spus, <aproape nelimitata influenţă a lui Habermas> asupra desfăşurărilor intelectuale ale epocii” (Din volumul Andrei Marga, Filosofia lui Habermas, Rao, Bucureşti, 2017).

Monografia Absolutul astăzi. Teologia şi filosofia lui Joseph Ratzinger (Meteor, Bucureşti, 2017, 304 p) este una dintre monografiile semnificative dedicate unui teolog şi filosof de referinţă şi o contribuţie la a lămuri, la nivelul timpului actual, relaţiile dintre filosofie, ştiinţe, teologie, artă. Redăm coperta volumului şi un fragment din introducerea lui Andrei Marga.

„Atitudinile amintite, ale suspiciunii şi ignorării, între filosofi şi teologi, fie ele şi în reciprocitate, nu se mai justifică în culturile aflate în criză ale modernităţii târzii. În plus, aceste atitudini sunt contraproductive. Nu se mai obţin răspunsuri realiste la problemele umanităţii de astăzi fără conlucrarea filosofilor şi teologilor.

Aceasta ar fi o raţiune suficientă pentru a examina opera unuia dintre cei mai inovativi şi prolifici teologi din modernitatea târzie. La raţiunea menţionată se adaugă însă o alta, anume mulţimea perspectivelor noi pe care opera lui Joseph Ratzinger le-a deschis în teologie şi filosofie, anvergura iniţiativelor sale de gândire în conceptualizarea vieţii oamenilor din epoca noastră. În opera lui Joseph Ratzinger – devenit, în 2005, Papa Benedict al XVI-lea – avem reflecţia celui mai mare teolog dintre pontifii ultimelor secole, care este, în acelaşi timp, una dintre conştientizările filosofice de referinţă ale condiţiei umane la trecerea în mileniul trei… Această monografiere a devenit indispensabilă dintr-o raţiune neobişnuită. Joseph Ratzinger a exercitat în 2005-2013, sub numele de Benedict al XVI-lea, o misiune la scara umanităţii, iar pastoraţia a fost parte a misiunii sale. S-a putut observa însă, în anii de pontificat, cum întâiul stătător al Bisericii universale a amplificat anvergura pastoraţiei, încadrând-o în analize vizionare care deschid efectiv orizonturile. În fapt, spre exemplu, enciclicile, precum Deus Caritas Est (2006), Spe Salvi (2008), Caritas in Veritate (2009), sunt mai mult opere culturale şi, în mod precis, opere filosofice înnoitoare pe scena cugetării, decât pastoraţie.

Există încă o raţiune, a patra, a preocupării mele pentru opera lui Joseph Ratzinger. Este vorba de împrejurarea că, printre marii teologi ai epocii moderne, gânditorul venit de la München a încorporat în mai mare măsură decât confraţii săi cultura filosofică competitivă, iar în câmpul filosofiei a adus mereu solida sa cultură, inclusiv teologică. De aceea, opera lui Joseph Ratzinger contează efectiv nu doar pentru teologi, ci şi pentru cei care filosofează, de fapt pentru istoria gândirii. Această operă a readus în centrul atenţiei, într-o epocă marcată de expansiunea relativismului (acea concepţie după care noi, cu subiectivismele noastre fatale, suntem măsura lucrurilor), nevoia de valori ferme, de ceva absolut.

Pentru a lămuri, cât mai sugestiv cu putinţă, situaţia în care ne aflăm, ca trăitori ai modernităţii târzii, şi în care a intervenit Joseph Ratzinger, este adecvat să considerăm starea „absolutului” în cultura lumii noastre.” (Din volumul Andrei Marga, Absolutul astăzi. Teologia şi filosofia lui Joseph Ratzinger, Editura Meteor, Bucureşti, 2017)

M. BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro