Galeria Făclia (strada Clinicilor 33)

Vernisaj Ioan Jugrestean. O pictură binecuvântată

joi 22 noiembrie, 14. 00

Galeria F a ziarului Făclia prezintă acum o selecție unitară proprie viziunii unei personalități austere şi sensibile în același timp, omul şi pictorul Ioan Jugrestan. Motivele clasice ale florilor în ulcele țărănești, uneori însoțite de fructe, peisajele de țară, cu copaci, căpițe sau case…. pe lângă o uliță sau gard sunt temele preferate de artist pentru învăluirile cromatice dăruite publicului în actuala expoziție. Sentimentul meu este acela al întâlnirii unei creativități concentrate pe o stare emotivă, care dispune de forța metaforică și puterea lăuntrică de a destăinui un ”mister”. O poveste condensată în tensiuni afective, definită lucid de acel ”Dincolo’ ‘fie și ”dincolo de deal” numele generic al actualelor exteriorități picturale expuse în galeria Făclia.

A copilărit, cu grija și iubirea înțeleaptă a bunicii sale, care au compensat pierderea grea şi foarte timpurie a mamei, a părinților, de fapt. A deprins credința în valorile morale, crescându-și apoi propriile aspirații de dincolo de orizontul lin și văluros al plaiurilor natale. A admirat frumosul grădinilor și al parcurilor din preajma castelului Wesselenyi din Jibou, (devenit liceul unde s-a format), dar și datinile și credințele deprinse în vatra satului. Și pentru domnul Ioan Jugrestan a existat un bun profesor de desen, un idealist, domnul Petran, care nu numai că i-a remarcat talentul, dar l-a îndrumat spre cultură și evoluție spirituală. S-a format ca pictor ucenicind alături de Vasile Pop Silaghi, Dumitru Ivan, Liviu Florean sau pictorul Vasile Pop. A avut expoziții personale la Clubul UMF, la BCU și la Muzeul de Arta Cluj. Am regăsit în cataloagele dedicate expozițiilor sale cuvinte de apreciere, semnate de dr. Negoiță Lăptoiu, de Gheorghe Arion, de doamna Michaela Bocu (în Adevărul de Cluj 1997). Prezentare frumoasă i-a făcut domnului Jugrestan şi regretatul om de cultură Crișan Mircioiu (referindu-se la apartenenţa artistului la breasla medico-sanitară), subliniind compensarea terapeutică a artei în condițiile dramatice ale întâlnirii cotidiene cu suferința, boala sau moartea.

Iubitorii de artă pot admira o pictură binecuvântată de cele mai perene calități ale școlii românești, cu adresa spre tradiția picturalității unor maeștri ardeleni ca Aurel Ciupe, Teodor Harşia sau Petre Abrudan. Darul unor densități picturale pot exista așa cum frumos s-a exprimat criticul de artă dr. Negoiță Lăptoiu atunci când exista ”constanţa unui crez și performanța unei vocații’, desigur cu referire la pictorul Ioan Jugrestan. Mentorii săi, ”modelele” admirate de artist în expoziții sau studiați de prin albume, l-au ferit de un ilustrativism facil, mulțumitor pentru imediate aprecieri formale….Gamele sobre, în care culorile sunt esențe afirmative ale unor lumini ”celeste” iar depărtările sunt alunecări atmosferice în stări difuze, germinative, de metamorfozare ale unor simboluri personale. Cu toată reducția tramei narative, povestea picturii domnului Jugrestan, cu flori (aluziv petrasciene), cu peisaje cu orizonturi ascunse în culoare, un nobil autodidact de fapt, evocă încercările de pe ”cale”, grele prin dificultatea opțională, efemeride aparente provocând incitant spre necunoscut. De aici poate ”dincolo de deal”, o stare a mișcărilor interioare pentru dobândirea unor sensuri sau măcar ale unor ”lumini ” pe cale, propunere actuală pentru fiecare dintre noi.

S-ar putea vorbi mult despre pictura domnului Jugrestan, în conexiune poate şi cu iubirea şi ” profesia ”de tată si bunic a pictorului nostru. Cândva, am cunoscut un elev care învăța în liceul de arte plastice din Cluj cu același nume. Un copil bun responsabil serios. Surpriza noastră este că acest tânăr , devenit sculptor, cadru didactic la UAD Cluj este fiul pictorului Jugrestan Felicităm pictorul dar și pe tânărului sculptor Septimiu Jugrestan. Tatăl expune o pictură cu armonii nobile iar fiul se va bucura împreună cu cunoscutul artist Alexandru Păsat (pe 30 noiembrie), în calitate de coautori, la dezvelirea festivă a două lucrări monumentale (de aproape 3 metri) turnate în bronz amplasate în zona centrală a Catedralei Ortodoxe din oraşul nostru. Talentul şi forţa creatoare a doi artiştidăruiţi de Dumnezeu în anul 2018 învestincesc pentru noi ,ca ”modele”ale culturii spirituale pe primul episcop ortodox al Clujului, Nicolae Ivan şi pe Bartolomeu Anania, primul mitropolit al Clujului în cei 100 de ani de Românie modernă. Frumos eveniment la ceas aniversar, de centenar de Românie modernă. Frumoase împliniri într-o familie unită prin valorile morale, prin artă… Și binecuvântate coincidențe si bucurii pentru noi toti. Felicitări … Sunteţi aşteptaţi începând din 22 noiembrie ora 14.00 să vă bucuraţi de pictura semnată de Ioan Jugrestan expusă în galeria ziarului Făclia.

Margareta CATRINU

Articole din aceeasi categorie