Galeria Casa Matei. ‘Provisional’, imagini multiple şi întreţesute de şi cu Marius Lehene

vernisaj marţi 20 martie, 18. 00

Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca organizează în perioada 20 martie – 3 aprilie 2018 expoziţia Provisional semnată Marius Lehene, profesor în cadrul Departamentului de Artă şi Istoria Artei de la Colorado State University (SUA).

„Provisional” marchează a doua prezenţă a artistului Marius Lehene în spaţiul expoziţional al Galeriei Casa Matei, unde a mai expus, în 2011, desene reunite sub titlul „Oraşe invizibile”, o expoziţie rezultat al stării de continuă tranzitare în care se afla pictorul în acel moment al existenţei sale.

Cele mai recente lucrări, care fac obiectul expoziţiei “Provisional”, sunt construite pornind de la imagini multiple, întreţesute, care, prin spargerea straturilor de culoare, deschid privitorilor lumi vizuale paralele, ce se intersectează. Aceste lucrări reflectă interesul faţă de descrierea unor locaţii simultane şi faţă de multiplicarea unor puncte de vedere cu scopul relativizării importanţei lor, poate chiar a dezintegrării totale. „Procesul fizic al realizării lucrărilor – în cadrul căruia omagiul meu faţă de unul din eroii mei preferaţi, Jack Whitten, este implicit – produce o ambiguitate pe care o consider ca fiind mediul potrivit creaţiei mele” spune Marius Lehene.

În lucrările artistului, pânza, şi, de asemenea, tot ceea ce se întâmplă în perimetrul său, devine un spaţiu fără loc care capătă un sens numai când este pus în mişcare, deplasându-se de la un lucru spre altul, către o aglomerare de forme, înţelesuri şi lucruri.

Articole din aceeasi categorie