Galeria Casa Matei

Vernisaj Adrian Ghiman. “Guts of Paradise”u latura bizară a esteticului

joi 8 noiembrie, 19. 00

Adrian Ghiman este cadru didactic asociat în cadrul Facultăţii de arte plastice al UAD Cluj – Napoca, departamentul de grafică. C. V. – ul artistic reţine expoziţii personale şi colective pe axa Cluj – Napoca, Bucureşti, Zalău, Pescara (Italia), Essen (Germania), Liege (Belgia), între expoziţiile de amintit figurând ‘Păcatul hârtiei’, ‘Visions of Excess’, ‘Holera’, ‘Napalm in the Morning’, ‘Recall’,… A obţinut Marele Premiu la Expo Maraton 2011.

Personala pe care o propune de data aceasta poartă un titlu nu numai interesant, ci şi foarte incitant. Pentru că “Guts of Paradise”, ca să-l citez, porneşte “ de la premisa că orice urmă lăsată pe o suprafață cu ajutorul unui instrument poate genera o imagine vizuală care corespunde reprezentării grafice. Sensibilitatea mediului face din această formă de expresie una pretențioasă, valoroasă și durabilă în timp. La început a fost desenul, un mediu accesibil ce investighează și demonstrează validitatea sa de comunicare universală. Reprezentarea grafică este laboratorul prin care se nasc idei, fiind o extensie palpabilă a gândirii. Este un mediu flexibil care operează cu sinceritatea și spontaneitatea, creând o relație între observare și imaginație. Percepția face legătura între conexiunea cerebrală și acțiunea mecanică a mâinii. Este un traseu intim și direct cu caracter temporar și experimental. Gestul este primordial în desen, iar elementele de limbaj plastic joacă un rol important, conturând subiectul. Echilibrul între spontaneitate și control, delicatețe și ferocitate, spațiul pozitiv și negativ acoperă suprafața de lucru și produce urme ale gândurilor și fragmente nedezvăluite ale subconștientului. Imaginile reproduse dezvăluie trupul uman supus unor intervenții exterioare, rezultând o latură bizară a esteticului. Evidențiez o rețea de figuri detaliate care conturează acte de violență și reprimă ideea de sfârșit inevitabil. Lucrările sunt piesele de puzzle care construiesc un peisaj ce reprezintă o reflectare cu scop meditativ asupra descompunerii. Acest ansamblu este supus degradării, iar individul, subjugat desfigurării într-­o luptă cu propriile temeri. Alterarea începe de la conștiința umană, trece înspre vulnerabilitatea cărnii, apoi transcende înspre sacralitate. Simbolul sentimentului de venerație devine astfel un obiect al supliciului și își pierde semnificația. Pe lângă o descompunere fizică se produce și una psihică și spirituală. Realitatea distopică generată de lucrările mele radiografiază societatea contemporană. Ideea de nesiguranță construiește un imperiu al iluziilor de care individul uman se agață cu disperare în încercarea de a scăpa de finitudinea inevitabilă”.

Mai trebuie amintit un lucru. Adrian Ghiman este absolvent al studiilor licenţă (promoţia 2011) în cadrul UAD, respectiv studii master (promoţia 2013) în cadrul aceleeaşi universităţi.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie