Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 181

Seară de colecţie – cum sunt toate, de altfel – la cea de a 181-a Gală Medicină, Artă, Cultură, graţie vorbitorilor şi temelor pe care aceştia le-au abordat, interesului ştiinţific şi cultural suscitat, dar şi actualităţii pe care subiectele în discuţie o manifestă. Este vorba despre „Transilvania în epoca reformelor”, prezentată de Prof.dr. Ladislau Gyémant, şi „Bufniţa şi estetica” – temă dezvoltată de Prof.dr. Mircea Muthu. Odată făcute oficiile de gazdă din partea Prof.dr. Nicolae HÂNCU, iluştrii universitari clujeni – unul istoric şi celălalt filolog – s-au bucurat de prezentări din partea Prof.dr. Andrei Marga, care a relevat marea importanţă a temei discutate de Prof. Gyémant pentru istoria României, făcând şi comentarii asupra cărţii sale monumentale – Conscripţia fiscală a Transilvaniei din anul 1750, respectiv Prof.dr. Mircea Muthu – personalitate a criticii, istoriei literare, expert în istoria balcanismului în literatura română, cu contribuţii solide în domeniul esteticii.

Prof.dr. Ladislau GYÉMANT. TRANSILVANIA ÎN EPOCA REFORMELOR. „Instaurarea stăpânirii habsburgice în Transilvania la sfârşitul secolului XVII, consfinţită prin Diploma leopoldină din 1691 şi pacea de la Karlowitz din 1699, aduce cu sine, în conformitate cu doctrina economică a mercantilismului în varianta cameralismului austriac, înregistrarea statistică periodică a resurselor umane şi materiale ale provinciei în vederea unei exploatări raţionale şi eficiente a acestora în deplină cunoştinţă de cauză a situaţiei de fapt. Căutările insistente în vederea elaborării şi aplicării în practică a unui sistem fiscal modern, în stare să depăşească imperfecţiunile şi inegalităţile flagrante ale celui în vigoare din perioada principatului autonom sub suzeranitate turcească, determină iniţierea unui şir de conscripţii în anii 1698, 1703, 1713-1714, 1721-1722 şi 1733, care nu aduc însă rezultatele scontate de autorităţile imperiale. (…) Urcarea la tron a împărătesei Maria Tereza şi inaugurarea epocii reformismului terezian deschide calea unor iniţiative de anvergură şi în acest domeniu al fiscalităţii, esenţial pentru finanţele unui Imperiu aflat în permanentă căutare de resurse. Un decret imperial emis în 20 iulie 1742 trasa dietei Transilvaniei, convocate la Sibiu, misiunea de a relua examinarea modalităţilor de eliminare a inechităţilor din sistemul fiscal al principatului prin elaborarea unor norme precise de stabilire şi repartizare a sarcinilor contribuţionale, întemeiate pe cunoaşterea situaţiei reale a surselor acestora pe baza unei conscripţii a contribuabililor şi a bunurilor impozabile pe care le deţin. (…) Dezbaterile asupra acestor probleme la nivel provincial şi central s-au prelungit timp de şase ani, de-abia în 1749 pregătirile pentru efectuarea conscripţiei intrând într-o fază decisivă. În 28 iulie 1749 îşi începe lucrările la Viena o comisie (Delegata Commissio), alcătuită din deputaţi ai Stărilor din Transilvania (nobilimea comitatensă, reprezentanţii scaunelor secuieşti, ai scaunelor şi districtelor săseşti) şi oficiali ai Cancelariei aulice transilvănene, care reuşesc până în 21 august al aceluiaşi an să elaboreze proiectul instrucţiunilor privind conscripţia preconizată. Lucrarea este supusă în octombrie 1749 examinării Deputăţiei aulice (Hofdeputation in Banaticis, Transylvanicis et Illyricis), care decide asupra formularelor şi criteriilor de efectuare a conscripţiei, a aparatului de execuţie ce va fi alcătuit din oficiali ai jurisdicţiilor locale comitatense, districtuale, scăunale şi orăşeneşti, cu includerea provizorilor domeniali ai stăpânilor de pământ, hotărându-se totodată întocmirea unei descrieri a fiecărei localităţi conscrise. Un rescript aulic din ianuarie 1750 extinde sfera conscripţiei şi asupra sesiilor pustii, stabilind totodată ca lucrările efectuate să fie supuse controlului unui demnitar militar sau tezaurarial din afara principatului. Dezbaterile au continuat şi s-au finalizat în 29-30 ianuarie 1750 în Deputaţia aulică, fiind supuse apoi deciziei Conferinţei ministeriale (Ministerialkonferenz), care în 16 februarie 1750 aprobă proiectul instrucţiunilor pentru conscriptori, acceptînd, la solicitarea insistentă a delegaţilor Stărilor transilvănene, renunţarea la ideea controlului extern asupra rezultatelor lucrării.(…)

Misiunea coordonării operaţiunilor de conscriere, a rezolvării întrebărilor şi plângerilor venite din teritoriu, a controlului şi finalizării lucrărilor realizate a revenit unei comisii guberniale (Directiva Commissio), prezidată de guvernatorul Transilvaniei, Ioan Haller. Conform dispoziţiilor decretului imperial din 19 martie 1750, s-a convocat la Sibiu, pentru 1-2 mai al aceluiaşi an, o adunare a oficialilor supremi jurisdicţionali (comiţi şi juzi regeşti supremi), însoţiţi de câte doi oficiali din jurisdicţia lor, cărora li s-au publicat instrucţiunile conscripţiei, colectîndu-se din partea lor un set masiv de întrebări şi probleme. (…) După aceste pregătiri laborioase, conscripţia desfăşurată în vara şi toamna anului 1750 se realizează în termenul prevăzut, astfel încât, în timp ce dieta întrunită în februarie 1751 se dedică protestelor contra înfăptuirii conscripţiei fără implicarea ei şi cu încălcarea privilegiilor pretinse de anumite categorii nobiliare, la Viena debutează un îndelungat şi complicat proces de prelucrare a rezultatelor. Acesta, după câteva tentative eşuate, se finalizează prin elaborarea în 1753 a noului sistem fiscal al Transilvaniei, care, cu unele modificări ulterioare, va funcţiona ca atare în secolul care urmează pînă la Revoluţia de la 1848. (…) Conscripţia reconstituie cu migală şi factorii esenţiali care determină habitatul populaţiei contribuabile (înzestrarea cu sesii şi cu case de locuit), constatând în privinţa deţinerii de sesii o medie situată în jurul unei jumătăţi de sesie pe familia contribuabilă, valoare depăşită doar în scaunele secuieşti. (…) În ceea ce priveşte înzestrarea contribuabililor cu case de locuit, conscripţia înregistrează deţinerea unei case proprii de către peste trei-pătrimi din familiile contribuabile, din restul de circa 38000 de familii pentru circa 75% soluţia de locuire fiind convieţuirea cu alţii (membri de familie sau nu), adăpostirea pe terenuri sau în case nobiliare, eclesiastice, comunale, în spaţii şi pe terenuri gospodăreşti, în colibe, bordeie şi corturi sau în afara localităţilor. Pentru peste 9000 de familii (5% din totalul contribuabililor), conscriptorii nu se dovedesc în măsură să identifice condiţiile de locuire. (…) Structura ocupaţională a populaţiei contribuabile relevă încă o societate predominant tradiţională, cu preponderenţa netă a celor care-şi asigură subzistenţa prin agricultură şi creşterea animalelor, cu rolul complementar al viticulturii, silviculturii, pomiculturii, legumiculturii şi albinăritului. Meşteşugurile, industria manufacturieră, mineritul, activităţile comerciale, serviciile în domeniul transporturilor, precum şi cele sanitare, culturale şi artistice deţin o pondere relativ restrânsă ca număr de contribuabili implicaţi (comparativ cu cele două ramuri dominante ale economiei principatului), iar ca modalităţi de practicare se încadrează în măsură preponderentă în tiparele premoderne. Ramura principală a economiei, agricultura, este practicată în strânsă dependenţă de condiţiile naturale, de fertilitatea solului (constatată ca fiind în proporţie de peste 86% de fertilitate scăzută sau cel mult medie), cu eforturi de îmbunătăţire prin utilizarea îngrăşămintelor naturale (gunoire) doar în cu puţin peste jumătate din localităţile conscrise, cu predominarea asolamentului bienal (cu excepţia jurisdicţiilor săseşti) şi cu lucrări de pregătire a însămînţării prin arătură (…)

Vorbitorul s-a mai referit la capacităţile de producţie deţinute de contribuabili, la înzestarea familiilor de contribuabili cu capacităţi de producţie, ramurile complementare agriculturii şi creşterii animalelor, venituri din pomicultură, legumicultură şi albinărit, la date privind meşteşugarii şi furnizorii de servicii etc. etc.(…) Coroborând informaţia oferită de conscripţie privind cuantumul contribuţional din cei doi ani analizaţi şi media sarcinilor contribuţionale pe familia contribuabilă în repartiţia lor pe entităţile componente ale principatului, respectiv pe categoriile socio-juridice de contribuabili, rezultă că dacă în privinţa cifrelor absolute ponderea comitatelor şi a districtului Făgăraş depăşeşte pe cea a contribuţiei purtate de fiecare dintre celelalte entităţi, ca obligaţie contribuţională medie pe familie jurisdicţiile săseşti, scaunele secuieşti şi locurile taxale apar ca cele mai încărcate. (…) Luând în considerare şi restanţele contribuţionale înregistrate de conscripţie, se constată prezenţa lor cu preponderenţă în jurisdicţiile săseşti, ele revenind în proporţie covârşitoare oamenilor de condiţie liberă şi orăşenilor, atât ca şi cuantum total, cât şi ca medie pe familie. (…)

Noua organizare a fiscalităţii, rezultată în anii următori şi cu o durabilitate de un întreg secol, până la Revoluţia de la 1848, a constituit coloana vertebrală susţinătoare a unui program reformator care a devenit un adevărat model pentru Europa epocii luminilor.”, a mai spus Prof.dr. L. Gyemant.

Prof.dr. Mircea MUTHU – „Bufniţa şi estetica”. Pornind de la premisa că estetica presupune analizarea frumosului în sens larg, conceptualizarea frumosului artificial şi a celui natural, având un domeniu de interes mult mai larg decât filosofia artei, vorbitorul a lăsat loc unei mărturisiri: anume că a învăţat enorm pornind dinspre artele plastice spre estetică. Cu referiri concrete la „Prelegeri de filosofie a istoriei” de Hegel (acesta ca reprezentant al Esteticii clasice germane), la faptul că estetica trăieşte cu spatele înainte (şi tot astfel se şi deplasează), în sensul că apare opera, estetica o cartografiază, apoi apar categoriile… dar şi la cele trei modele din istoria esteticii: modelul clasic (platonician), al marilor etaloane greceşti (sculptura), model lărgit de Plotin printr-o altă cosmologie. Modelul clasic există, e milenar. I-a urmat modelul critic (Kant), situând pe primul loc subiectul, care „sapă” la temelia frumosului, de aici rezultând sublimul. Un alt model – cel romantic, până spre Heidegger, care preface arta într-o adevărată religie. Cele trei modele alcătuiesc pe verticală un ax cu categorii foarte bine stabilite, în interiorul cărora se petrec transformări. Însumate, cele trei modele alcătuiesc estetica clasică. Profesorul Muthu s-a referit la autonomizarea esteticii, obiectul esteticii (definiţii): „Obiectul efectiv al esteticii şi al artei este frumosul”, la faptul că în modernitate vorbim despre „opera aperta” şi că toate aceste modele cultivă o estetică esenţializată, la apariţia esteticilor punctuale şi direcţiile acestora: estetica fenomenologică, estetica sociologică, estetica ştiinţifică, estetica informaţională, computerizată… Faţă de estetica generală s-a născut un evantai întreg de estetici aplicate (estetica aritmeticii, cea muzicală, a artelor plastice etc.). Într-o încercare de a defini estetica, Prof. Muthu a numit-o ca fiind „educaţia subiectului ca subiect”…, oferind şi pertinenta comparaţie a poeziei „Păunul” de Ion Barbu cu un mozaic din Ravenna, pentru a încheia cu un enunţ al lui Kant: „Omul ar putea să aibă o înfăţişare mult mai fină (…) dacă n-ar trebui să reprezinte un om”…

Lavinia BOCU. …VIAGGI MUSICALI…”TRA IL RUMENO E L’UNIVERSALE”. CĂLĂTORII muzicale, între românesc şi universal – aceasta a fost tema evenimentului organizat la Roma, în luna octombrie 2016, de către Asociaţia AliusModum şi Accademia di Romania din Roma, sub patronajul Institutului Cultural Roman din Bucuresti. Evenimentul din 2016 a fost cuprins în ediţia a V-a a FESTIVALULUI MUZICAL INTERNAŢIONAL „ALTRE RISONANZE – DALL’ANTICO AL MODERNO” .

Penultima zi a festivalului a avut în program Cantata „Arianna a Naxos” de J. Haydn, într- o distribuţie solistică românească deja binecunoscută în Peninsulă, mezzosoprana Lavinia Bocu – voce şi Cipriana Smărăndescu- clavecin (artist virtuoz, stabilit de peste două decenii în Italia).

„Din punct de vedere vocal şi în ceea ce priveşte tehnica, această lucrare a impus, în ceea ce mă priveşte, multă emoţie şi sunete clare, limpezi, agilităţi mai ales spre final. Am simţit-o ca pe o lucrare deosebit de provocatoare din punct de vedere interpretativ, cele două recitative fiind intense, la fel şi ariile dramatice care vorbesc despre multă suferinţă, dragoste, pasiune. Vocea şi muzicalitatea Ariannei strălucesc împreună cu instrumentele, în cazul de faţă a fost doar clavecinul (potrivit partiturii originale a lui Haydn), făcând mereu simţită disperarea prinţesei cretane Arianna, abandonată pe insula Naxos de iubitul său, Theseu. Aria „Dove sei il mio tesoro”, în care Arianna cere zeilor să-l readucă pe iubitul ei, Theseu, e aproape întreruptă de un gând, un plânset „ma, a chi parlo” – „dar… eu cui vorbesc ?”, când ea îşi dă seama că a fost abandonată.

Într-un anumit moment, când însuşi Haydn dirija orchestra, această compoziţie a fost deosebit de căutată, pierzându-şi însă din popularitate în favoarea altor opere ale lui, devenite mult mai cunoscute. Întreaga cantată e expresia unui chin sufletesc puternic şi, chiar dacă muzica pare optimistă şi brillantă, cuvintele te fac să meditezi la o dragoste pierdută, la care ai putea să visezi încă, dar mereu cu trădarea în suflet”, a spus Lavinia Bocu. În continuare, a fost vizionat filmul concertului susţinut de Lavinia Bocu şi Cipriana Smărăndescu în octombrie 2016, la Accademia di Romania din Roma.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Foto: Ioan-Mircea Corpodean

***

Cea de a 182-a Gală MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ va avea loc miercuri, 22 februarie 2017, de la ora 18, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă. În program: Prof.dr. Andrei Marga: ORDINEA VIITOARE A LUMII • Microconcert cu gândul la primăvară, susţinut de Liliana Neciu – mezzosoprană; Cristian Bogdan – bariton; Arona Bogdan – soprană. Vor fi audiate Arii antice din creaţia compozitorilor G.B. Pergolesi, D. Scarlatti, A. Caldara, G.D. Händel, G. Paisiello, T. Giordani, Benedetto Marcello, Lorenzo da Ponte. Amfitrion – Prof.dr. Nicolae Hâncu. Organizatori, ca de obicei, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Consiliul Judeţean Cluj, Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, Muzeul de Artă.