Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 159

O gală excepţională în preajma Zilei Naţionale a României – cea de la fine de noiembrie 2014 –, un eveniment aşezat sub semnul marilor sărbători care au fost ori care se apropie, o seară din categoria celor în care s-a vehiculat atîta informaţie inedită, valoroasă şi utilă pentru toţi cei deprinşi cu cartea, încît cu greu poate fi cuprinsă în cuvinte. În calitate de gazdă a atîtor şi atîtor Gale, Călin Stegerean s-a adresat celor prezenţi cu un cuvînt de rămas bun, mandatul său de director al Muzeului de Artă încheindu-se la finalul lunii noiembrie. Rămîne însă artistul şi prietenul de viţă nobilă, de care Galele au avut şi au mare nevoie şi pe mai departe. Cu un discurs, ca de fiecare dată, impresionant a venit la microfonul Galelor PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla: CEL DINTÎI, CEL MAI VECHI ŞI CEL MAI “DISPERSAT” MANUSCRIS AL SFINTEI SCRIPTURI, CODEX SINAITICUS. Înaltul prelat a început prin a mulţumi lui Dumnezeu pentru întreita bucurie a zilei de 26 noiembrie 2014: ‘’în primul rînd, bucuria pe care dl Academician Nicolae HÂNCU ne-o face prin aceste Gale <Medicină, Artă, Cultură>, adevărate momente de reflecţie comunitară-spirituală asupra unor teme inedite, alese astfel înc]t să ne înfrumuseţeze sufletul. De asemenea, bucuria de a asculta un om de înaltă cultură, o adevărată personalitate de talie internaţională, Rectorul magnific al celei mai prestigioase instituţii de învăţăm]nt superior din România, dl Academician Ioan-Aurel POP. Nu în ultimul rînd, bucuria unui moment comemorativ, pentru că astăzi, 26 noiembrie, se împlinesc 161 de ani de la promulgarea Bulei Pontificale „Ad Apostolicam Sedem”, de întemeiere a Eparhiei de Armenopoli – actul de naştere al Eparhiei noastre de Cluj-Gherla’’.

Discursul, însoţit de imagini, al PS Florentin a reprezentat o veritabilă călătorie iniţiatică spre istoria Sfintei Scripturi: ‘’Continuăm seria cuvîntărilor despre manuscrise ale Sfintei Scripturi. Vă amintiţi că ne-am oprit mai întîi asupra Papirusului Bodmer, P75, unul dintre papirusurile celebre ale Sfintei Scripturi, datat aprox. între 175-225 d.Hr., apoi asupra Codex Vaticanus, B03, unul dintre cele mai preţioase manuscrise majuscule din sec. al IV-lea, cam 325-350, ca perioadă a scrierii. Astăzi, cu bunăvoinţa Dvs., vă invit să ne oprim asupra unui text biblic ce întruneşte în literatura de specialitate trei superlative: este cel dintîi, cel mai vechi şi cel mai „dispersat” (împrăştiat) manuscris majuscul al Sfintei Scripturi, numit, după locul unde a fost găsit şi identificat, Codex Sinaiticus. Codex Sinaiticus (aleph) 01 – după catalogul Gregory-Aland, este cel dintîi între manuscrisele majuscule. Conţine textul Vechiului Testament, cu multe fragmente lipsă încă şi textul Noului Testament, care putem afirma că este complet, cu anumite omisiuni şi intercalări. Datarea este cca. 325-360, se observă că perioada este foarte asemănătoare cu cea a Codexului Vaticanus. Scrierea este limba greacă cu caractere unciale, locul unde au fost identificate primele file de pergament este Mănăstirea Sfînta Ecaterina din Muntele Sinai, Egipt, 1844. Aici s-au descoperit pe rînd, în diferite locuri, filele acestui manuscris. Actualmente, acest manuscris se află împărţit în patru mari biblioteci din lume: la British Library din Londra, Anglia, la Universitatea din Leipzig, Germania, la Mănăstirea Sfînta Ecaterina din Sinai, Egipt şi la Biblioteca Naţională din St. Petersburg, Rusia. Adăugăm faptul că prima ediţie completă care a fost publicată, este ediţia lui Kirsopp Lake, în 1911 – Noul Testament, în 1922 – Vechiul Testament, sub numele Codex Sinaiticus Petropolitanus, la Oxford. Referitor la dimensiunile filelor, sînt de 38 x 70 cm, cum putem observa şi în Facsimilul pe care am reuşit să-l achiziţionăm şi care este identic cu originalul ca şi culori şi format. Numărul de file al Codexului este de 346 şi jumătate. Tipul textului este alexandrin, asemănător Papirusului Bodmer şi Codex Vaticanus. Textul conţine şi cîteva scrieri necanonice, unele considerate astăzi patristice, alţii le consideră apocrife şi lipsesc fragmente considerabile, mai cu seamă din Vechiul Testament. În clasificarea manuscriselor majuscule, manuscrisul Sinaiticus, (aleph) 01 – simbolistica sub care se găseşte şi în cadrul criticii textuale – ocupă primul loc. Se poate remarca în acest codex frumuseţea scrierii unciale. Spre deosebire de Codex Vaticanus, care era pe trei coloane, Codex Sinaiticus este pe patru coloane şi pe două coloane. Se poate remarca şi faptul că scrierea de sec. IV este foarte slab vizibilă din cauza vechimii. De aceea, o parte din manuscris a fost rescris, pe aceeaşi urmă, s-au făcut şi anumite corecturi, din care, o parte au fost introduse între rînduri.
În Mănăstirea Sfînta Ecaterina din Sinai se află o comunitate de călugări ortodocşi de limbă greacă. În decursul timpului, mănăstirea a trecut pe sub diferite jurisdicţii orientale, actualmente este sub jurisdicţie greacă. Mănăstirea este punctul de pornire pentru pelerinajul care se face la răsăritul soarelui spre Muntele Sinai.

Filele sînt confecţionate din pergament, în majoritatea lor din piele tăbăcită de viţel şi unele din piele de miel. Se aproxima că a fost nevoie de sacrificarea a cca. 360 de animale pentru a fabrica filele textului codexului, aceasta în ipoteza că toate pieile au fost folosite şi n-au avut defecte care să împiedice scrierea lor, iar costul total al realizării codexului ar echivala cu cîştigul dobîndit, în vremea aceea, de o persoană pe durata întregii vieţi de muncă”.
Înaltul prelat s-a mai referit pe larg la călătoria prin secole a faimosului manuscris şi ediţiile pe care acesta le-a cunoscut, la numeroasele ipoteze formulate cu privire la anul scrierii acestuia, pentru a sublinia, către final, că ‘’facsimilul Codexului Sinaiticus care se află la Episcopia de Cluj-Gherla a fost publicat pentru prima dată în noiembrie 2010, fiind editat de British Library din Londra, are 828 de pagini şi reproduce cu mijloace tehnice ultramoderne manuscrisul original reconstituit din cele 4 locaţii. Documentul este însoţit de volumul Codex Sinaiticus The Story of the World‘s Oldest Bible, de D. C. Parker. Volumul prezent a fost achiziţionat la Episcopia greco-catolică din Cluj în 3 decembrie 2013, fiind printre primele achiziţionate oficial în România. Mulţumim celor care ne-au sprijinit pentru achiziţionarea lui!’’

• Despre CARTE, BISERICĂ ŞI SOCIETATE ÎN TRANSILVANIA SECOLULUI al XVI-lea a conferenţiat Acad. Prof.univ.dr. Ioan-Aurel POP, rectorul Universităţii ‘’Babeş-Bolyai’’, distinsul universitar referindu-se, pe rînd la: Repere ale istoriei Transilvaniei în secolul al XVI-lea (presiunea otomană, destrămarea Ungariei, transformarea Transilvaniei din voievodat în principat, avînd ca urmare dublarea teritoriului şi a populaţiei, pătrunderea Reformei, regimul celor trei naţiuni şi patru religii); Bisericile din Transilvania (comentarii cu privire la: conceptul de religie receptă, specificul Reformei protestante în Transilvania; toleranţa transilvană, statutul ortodoxiei; influenţa Reformei asupra românilor; ierarhia calvină, Colegiul Major Iezuit, Universitatea, din Cluj); Cartea şi tiparul (rolul cărţii în societate, textele rotacizante româneşti, tiparul sibian, braşovean şi clujean; Diaconul Coresi şi limba literară românească; latinitatea limbii române în secolul al XVI-lea); Mihai Viteazul şi Transilvania (stăpînirea lui Mihai Viteazul, bisericile transilvane la 1595-1601, moştenirea lui Mihai Viteazul). Vorbitorul s-a referit şi la faptul că ‘’Transilvania a fost, la începutul secolului al XVI-lea, o ţară oficial catolică, parte a Regatului Ungariei, condusă de o elită formată din trei naţiuni: nobilimea maghiară (numită tot mai des naţiunea maghiară), saşii şi secuii. Populaţia de jos, însă, neparticipantă la exercitarea puterii, era formată în proporţie covîrşitoare din români ortodocşi. Cu alte cuvinte, Occidentul latin se întîlnea în Transilvania cu Orientul bizantin, nu numai fiindcă ortodoxia se întreţesea cu catolicismul (şi cu noile confesiuni născute din acesta), ci şi fiindcă românii înşişi (majoritatea populaţiei transilvane) erau prin origine şi limbă occidentali, iar prin biserică, limbă de cult şi unele moravuri răsăriteni. Între 1526 şi 1541, vechea Ungarie s-a destrămat, ocupată fiind o parte (centrul) de Imperiul Otoman, alta (apusul şi nordul) de cel Habsburgic, iar a treia (răsăritul, Transilvania) devenind principat autonom sub suzeranitate otomană. În acelaşi timp, au pătruns treptat, în rîndurile naţiunilor conducătoare, ideile protestante, sub varii forme şi curente, coagulate pînă la urmă în luteranism, calvinism şi unitarianism. Pe parcursul a circa trei decenii (1540-1570), aceste noi confesiuni, aflate în permanentă dispută, s-au legalizat, devenind, alături de vechiul catolicism, <recepte > (oficiale). Catolicismul a ajuns însă complet marginal, lipsit de ierarhie şi de averi. Românii ortodocşi – supuşi presiunilor protestante – au rămas mai departe în afara cercurilor puterii. Ultimele trei decenii ale secolului au însemnat încercarea de afirmare a Cotrareformei catolice, pe fondul venirii la putere a unei dinastii adepte a vechii biserici romane. În acest context, noile modele culturale (educaţionale) catolice, susţinute de iezuiţi, au fost implementate pe fondul protestant şi ortodox existent, într-o încercare, adesea disperată, de redresare ori de echilibrare a situaţiei. Între ele, Colegiul Major iezuit din Cluj (Klausenburg, Kolozsvar, Cluj-Napoca), întemeiat în 1581, reprezintă un episod memorabil, cu urme care se văd şi astăzi. El era destinat să influenţeze şi să schimbe, cu ajutorul educaţiei şi erudiţiei, lumea protestantă (manifestată aici în forme radicale) şi ortodoxă din jur. În fapt, a devenit o faţetă interesantă a multiculturalităţii, a caracterului plurietnic şi pluriconfesional al Transilvaniei’’… Spaţiul nu ne permite să insistăm asupra tuturor aspectelor tratate în cuprinsul excepţionalei conferinţe, care, cu siguranţă, a adus clarificări cu privire la secolul umanismului tîrziu (cu geneza naţiunilor moderne, accentuarea discriminărilor în secolul al XVII-lea – Approbatae Constitutiones; Compillatae Constitutiones), unirea cu Biserica Romei şi lupta naţională în secolul al XVIII-lea.

• După asemenea discursuri magnifice nu putea urma decît… concertul Corului MAGNIFICAT, dirijor prof.dr. Alexandru Suciu, alcătuit din piese de muzică sacră, colinde şi cîntece de stea, într-o interpretare încărcată de emoţie.
***
Prevestind sărbătorile, stagiunea de toamnă-iarnă a Galelor se va încheia cu evenimentul purtînd numărul 160, care va avea loc în 17 decembrie a.c., începînd cu ora 18, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă. În programul anunţat de organizatori: conferinţa PELERIN ÎN ŢARA SFÎNTĂ susţinută de Conf.dr. Florin Moldovan • Microrecitalul de Crăciun cu Arona Bogdan – soprană şi Cezare Catani – pian.

Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro
Foro: Ioan-Mircea Corpodean