Gabriela Rusu Păsărin şi RADIOCRITICA

Scriitor, realizator şi producător, de peste două decenii, al programelor secţiei „Galeriilor Radio-Arts” (Oltenia-Craiova), dna Prof. Gabriela Rusu Păsărin nu s-a exersat numai în publicistică (domeniul culturii scrise – revuistică), ci şi ca autor de reportaje şi interviuri audiovizuale (de la Eugen Simion şi Adrian Marino, la Marin Sorescu şi Fănuş Neagu), aceasta din urmă constituindu-se într-o „Fonotecă de aur”. Realizator de cronici, eseuri, recenzii – pe calea undelor, ea a iniţiat un concept al actualităţii culturale, numit Radiocritica; ilustrat în volume precum: Dizidenţi şi rezistenţă prin cultură (1993); Comunicarea audiovizuală (trei ediţii: 2005, 2010, 2013); Interviul, recurs la memorie (2012); Fundamente ale Comunicării (2013); şi actualul volum: ISPITELE IDENTIFICĂRII. IPOSTAZE ALE ACTULUI CRITIC (Ed. Scrisul Românesc, Craiova 2014).

Prof. Gabriela Rusu Păsărin urmăreşte extraordinarele mutaţii pe care le-a produs, în disciplinele comuniste ale Istoriei, criticii şi Teoriei literare „Universul Audio-Vizalului” – alături de vechea „civilizaţie a cărţii, a culturii scrise şi lecturii”. Astfel: „cetitul”, „ascultarea”, „privirea” s-au metamorfozat în eterne simboluri-tentaţii, care au produs evoluţia mentalităţilor omeneşti, a Progresului şi Educaţiei unor succesive generaţii, în Istorie.

Înfiinţarea Radiodifuziunii Naţionale din România, în deceniul al treilea al veacului XX, susţinuta, intensa activitate a unor N. Iorga, Mihai Ralea, Vasile Voiculescu, T. Vianu, G. Călinescu a făcut, pe lîngă valoarea textelor (tipărite – tiraje etc.), să circule, în eter, şi vocile (vibraţia, viaţa, spiritul) autorilor; iar, după cel de-al doilea război mondial, imaginea (chipul, gestica, mimica, retorica) unor mari personalităţi – odată cu inventarea Televiziunii. Universul Radio a fost, însă, cu mult mai adînc, stabil, ciclic, curtînd „universul scrisului”, iar Prof. Gabriela Rusu Păsărin ilustrează cazul fiicei unui scriitor clasic român, Eugen Lovinescu: regretata Monica Lovinescu, care a făcut o carieră, atît naţională, însă şi internaţională, în întreaga eră comunistă (1948-1990), cu celebra sa rubrică radio: Teze şi Antiteze la Paris.

În vreme ce televiziunile oferă rubrici, numite derizoriu: „Sfertul de cultură”, „Cinci minute de istorie” ş.a., Radiodifuziunea europeană, născîndu-se odată cu Avangardele, a făcut cunoscut: folclorul oral (al naţiunilor), Teatrul improvizat (oral); formele de retorică (elocinţă), vechi şi orale (şi) ele: religioase, dramatice, politice; iar azi, Radio-internetul, Bibliotecile virtuale, Presa on-line etc.

Radio (tele)critica, afirmă Gabriela Rusu Păsărin, oferă o înnoită şi amplă, memorabilă relaţie: emiţător-receptor (autor-cititor-ascultător-privitor) şi este un concept atît de frapant, încît nu (mai) poate fi ignorat, azi, nici ocolit. Expansiunea culturii audio-vizuale va avea ea o influenţă sporită, ori mai puţin fastă asupra destinului milenar al lecturii?… Eseizînd asupra strălucitului succes al Bibliei jubiliare (2003), în traducerea regretatului scriitor şi teolog Bartolomeu (Anania), asupra unor romane populare, precum Arta conversaţiei, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, Cina răsculaţilor sau asupra popularităţii „Aforismelor Părintelui sculpturii moderne: C. Brîncuşi” şi a Poemelor „La lilieci” ale lui M. Sorescu – eseizînd asupra interferenţelor, alteori asupra concurenţei dintre artele scrise (genurile literare, filosofia etc.) şi cele „audio-vizuale”, relevîndu-ne cînd stări de „echilibru”, cînd de „conflict”, dna Prof. Gabriela Rusu Păsărin omagiază eterna prezenţă a spiritului – Cuvîntul, „vocea umană” şi „ikon-ul” (imaginea), esenţiali factori de istorie, cultură şi civilizaţie.

Constantin ZĂRNESCU