Funar cere interzicerea spotului publicitar al RMGC

 Preşedintele PRM Cluj şi, totodată, secretar genaral al PRM, Gheorghe Funar, solicită Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) interzicerea spotului publicitar comandat de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), arătînd că cele afirmate în spot nu corespund realităţii.

„Vă solicit să dispuneţi, la fel ca în anul 2009, interzicerea difuzării spotului publicitar al celor de la R.M.G.C. pînă cînd vor obţine toate certificatele, avizele, acordurile şi studiile prevăzute de lege pentru începerea exploatării”, cere Funar într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui CNA, Răzvan Popescu. Liderul PRM Cluj contestă afirmaţia potrivit căreia Roşia Montană este un proiect pentru România, demonstrînd contrariul. „Este evident că proiectul RMGC nu este pentru România, ci împotriva ţării noastre şi a poporului român care nu va şti niciodată ce cantităţi de aur, argint, uraniu, wolfram şi alte metale rare vor fi exploatate la Roşia Montană şi vor fi scoase din ţară. Concentratul minier nu va fi prelucrat în uzine metalurgice din România şi nu va necesita consum de energie electrică, aşa cum în mod eronat şi pentru manipularea opiniei publice se face trimitere în spotul publicitar al RMGC….Miile de angajaţi care sînt precizate în clipul publicitar al RMGC nu au nici o legătură cu realitatea… Publicitatea făcută în mass-media de către RMGC nu corespunde adevărului şi, prin numeroase omisiuni, încearcă să inducă în eroare opinia publică”, subliniază liderul PRM Cluj.

Funar consideră că RMGC nu are dreptul să facă publicitate unui proiect care nu a fost încă aprobat şi care nu are acordul Academiei Române şi pe cel al Bisericii Ortodoxe – ţinînd cont de faptul că în arealul vizat se află 9 biserici şi 8 cimitire. Totodată, Funar spune că RMGC nu are dreptul să exploateze aurul de la Roşia Montană „ atîta timp cît cetăţenii au proprietăţi private în Roşia Montană, atîta timp cît există în Roşia Montană galeriile dacice şi romane şi alte vestigii arheologice inestimabile, atîta timp cît Biserica Ortodoxă Română şi Academia Română se opun acestui proiect”, afirmă liderul PRM în solicitarea sa. Mai mult, el arată că RMGC va trebui să aştepte pînă cînd Parlamentul European va permite exploatări miniere pe bază de cianură şi pînă cînd Ungaria şi alte ţări, „care riscă să fie afectate de cel mai mare dezastru ecologic pus la cale în Europa, îşi vor da acordul pentru proiectul RMGC”, subliniază Gheorghe Funar.

De asemenea, acesta mai arată că Legea fundamerntală, Constituţia, nu permite unei societăţi străine exproprierea proprietăţilor private.  „RMGC nu respectă legislaţia în vigoare în domeniul mineritului şi patrimoniului naţional şi sfidează recomandarea Parlamentului European, din mai 2010, privind interzicerea folosirii cianurii în minerit”, spune Funar, subliniind că exploataţia de la Roşia Montană va produce cel mai mare dezastru ecologic din Europa.

Mai mult, Funar spune că împotriva proiectului RMGC s-au pronunţat ferm Biserica Ortodoxă Română, celelalte biserici şi culte, Academia Română şi Academia de Studii Economice,  Societatea Alburnus Maior, Uniunea Naţională Vatra Românească, Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu“,Astra, toate ONG–urile care se ocupă cu protecţia mediului şi a monumentelor istorice, peste 1.000 de specialişti din întreaga lume, pecum şi aproape toate partidele politice din România şi majoritatea parlamentarilor europeni. „De asemenea, în România a început strîngerea de semnături de la cetăţeni, din toate judeţele, care se împotrivesc proiectului RMGC, adaugă Funar.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie