Forța Națională cere parlamentarilor să nu voteze prelungirea stării de alertă

Forța Națională solicită tuturor formațiunilor politice să nu aprobe o nouă prelungire a stării de alertă pe motiv că nu se justifică și nu are nicio logică.
Formațiunea politică în fruntea căreia se află clujeanul Sorin Naș susține că prin campania mincinoasă de promovare a „noului coronavirus” declanșată de guvernul PNL se ȋncearcă controlul total al maselor populare prin inducerea unui puternic sentiment de frică ȋn rândul cetățenilor.

„Pe de altă parte, este cât se poate de limpede, pentru orice persoană de bun simț, că prelungirea stării de alertă și refuzul guvernului de a reporni activități economice din diverse sectoare economice, sportive, culturale și educaționale, se constituie ȋntr-o acțiune a unui grup organizat prin care se ȋncearcă “asasinarea economiei românești” și aservirea totală a României intereselor Fondului Monetar Internațional prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății, organism suprastatal care, prin directivele și recomandările făcute membrilor organizației, ȋncearcă să substituie legislația și constituțiile acestor state.
Toată această campanie premeditată și mincinoasă nu este altceva decât ȋncercarea disperată a președintelui și a guvernului de a ascunde actul de înaltă trădare, corupția și hoția generalizată practicată de PNL-işti ȋn toată această perioadă, cu atac direct asupra valorilor prevăzute chiar de primul aliniat din Constituția României: “Art. 1. (1) ROMÂNIA ESTE STAT NAŢIONAL, SUVERAN ŞI INDEPENDENT, UNITAR ŞI INDIVIZIBIL.”.
Ȋn ȋncercarea disperată de a ascunde nelegiuirile și despotismul cu care au condus țara ȋn ultimele patru luni președintele și guvernanții PNL-iști vasali au ajuns să ȋndemne cetățenii la nesupunere și nerespectare a deciziilor Curții Constituționale, la ȋncălcarea legilor ȋn vigoare”, arată Forța Națională.

„Statisticile confirmă falsa pandemie”

Formațiunea politică menționează că statisticile zilnice nu fac decât să confirme falsa pandemie. „Consultând datele publice aflate pe site-ul Institutului Național de Statistică aflăm că, ȋn anul 2019 au decedat un număr de 259.307 de persoane cu reședința obișnuită ȋn România. Dintre acestea, un număr de 17.722 au decedat din cauza bolilor ale aparatului respirator. Adică o medie de 1476,83 decese/lună. Consultând datele publice aflate pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, aflăm de la Grupul de Comunicare Strategică că, până la data de 08 iulie 2020, au decedat un număr de 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, număr care include toate decesele având drept cauzǎ “boli ale aparatului respirator”, dar și alte boli(inclusiv cancer) și orice alte decese dacă persoana era infectată coronavirus. Adică o medie de 302 decese/lună dacă ne raportăm la ȋnceputul anului sau 454 decese/lună dacă ne raportăm la declararea pandemiei la noi ȋn țară”, explică reprezentanții formațiunii politice. Forța Națională susține că activitățile economico-sociale nu trebuiau oprite, ci „era nevoie doar de reguli şi proceduri pentru asigurarea continuitǎţii acestora ȋn condiţii de siguranţǎ sanitarǎ pentru cetǎţeni”. „Repornirea urgentă a activităților ȋn toate domeniile este obligatorie, ȋnsă nu este și suficientă. Totodatǎ trebuie oprită acum acțiunea de hărțuire zilnică a investitorilor români de către instituțiile statului(inclusiv controalele diverselor instituţii ale statului de pedepsire a agenţilor economici care au avut tupeul sǎ redeschidǎ activitǎţile(Ce obrǎznicie!). Investitorul român asigură aproximativ 70% din produsul intern brut al țǎrii și nu ȋși externailzează profiturile așa cum fac corporațiile multinaționale. De asemenea, este necesară și o infuzie urgentă de capital, sub formă de subvenții acordate tuturor întreprinderilor, indiferent de domeniul sau de obiectul de activitate. Planul renașterii naționale trebuie să ȋncepă acum și nu ne putem baza decât pe forțe proprii” precizează formațiunea condusă de Sorin Naș.
În acest context, Forța Națională face apel la toţi parlamentarii sǎ nu accepte prelungirea stǎrii de alertǎ, sǎ voteze conform propriei conştiinţe, sǎ dea dovadǎ de patriotism şi sǎ respecte jurǎmântul depus la ȋnceputul mandatului. Totodată, formațiunea politică anunță că demarează o campanie de strângere de semnǎturi pentru ieşirea României din Organizaţia Mondialǎ a Sǎnǎtǎţii. „Nu existǎ niciun argument pentru a rǎmâne mǎcar o secundǎ ȋn aceastǎ organizaţie antinaţională şi anticreştină”, transmite Forța Națională.

Articole din aceeasi categorie