Fonduri de la Consiliul Judeţean Cluj pentru localităţile clujene afectate de furtuni

Consilierii judeţeni clujeni vor dezbate în şedinţa de luni un proiect de hotărâre ce vizează acordarea de sprijin financiar pentru opt comune, precum şi pentru oraşul Huedin, în vederea înlăturării efectelor negative ale fenomenelor meteorologice extreme care au lovit judeţul în ultima perioadă. Potrivit proiectului, banii provin din fondul de rezervă al bugetului Consiliului Judeţean. În documentul ce va fi analizat de consilieri sunt prevăzuţi 244.000 lei pentru eliminarea efectelor fenomenelor periculoase produse preponderent în luna septembrie, dar şi în lunile mai şi iunie 2017.

„E o măsură pe care o consider a fi mai mult decât necesară şi utilă pentru că acesta este rolul nostru, de a veni în sprijinul comunităţilor locale aflate în dificultate. Scopul acestui ajutor financiar este acela de a readuce la starea iniţială obiectivele de interes public afectate semnificativ de natura dezlănţuită, astfel încât clujenii să se poată bucura de ele în mod normal”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Pentru comuna Căşeiu se propune a-i fi alocată suma de 4.000 de lei pentru plata reparaţiilor efectuate la acoperişurile şcolilor generale din satele Urişor şi Coplean, în timp ce comuna Vad va primi 30.000 de lei pentru reparaţia acoperişurilor căminelor culturale, respectiv a clădirilor în care funcţionează after-school-ul şi grădiniţa din localitate. Aceeaşi sumă, de 30.000 de lei, o vaprimi şi comuna Gilău pentru decontarea lucrărilor de reparaţii la acoperişurile mai multor obiective de interes, respectiv căminele culturale din Gilău şi Someşul Rece, spitalul vechi, grădiniţa nouă, internatul şi clădirea terenului de fotbal din localitatea Gilău.

Primăria Comunei Cuzdrioara va primi şi ea suma de 30.000 de lei pentru înlăturarea efectelor negative produse la obiectivul de investiţii „Modernizare şi reabilitare cămin cultural Cuzdrioara, judeţul Cluj”. La rândul ei, comunei Săcuieu îi va fi alocată suma de 30.000 de lei pentru plata lucrărilor de refacere a sistemului rutier afectat, de consolidare a drumului comunal DC129, de regularizare a Văii Lupului, precum şi de refacere a uliţelor săteşti afectate din satul Rogojel.

Comunele Negreni şi Mărişel vor primi şi ele sume de câte 30.000 de lei fiecare pentru remedierea infrastructurii rutiere locale afectate în urma fenomenelor meteorologie violente. Tot 30.000 lei va primi şi Primăria comunei Recea Cristur în vederea înlăturării pagubelor produse clădirii acestei instituţii, afectate de un incendiu.

Nu în ultimul rând, oraşului Huedin îi va fi alocată suma de 30.000 lei pentru refacerea parcului din localitate distrus în proporţie de aproximativ 70%, a indicatoarelor rutiere, a coşurilor de gunoi, precum şi a totemurilor de la intrările în oraş.

C.P.

Articole din aceeasi categorie