Filmul săptămânii

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

“Fata din tren” şi casa de la numărul cincisprezece. Există cuplu perfect ?

Cu Fata din tren (producţie Statele Unite, 2016) suntem în faţa unuei cărţi bestseller, carte ce intră obligatoriu în categoria de citit.

Paula Hawkins debutează literar în 2015, prima ei carte, Fata din tren, ajungând în foarte scurt timp, între cărţile cele mai vâdnute şi citite. Firesc dacă ne gândim la atu – urile cărţii : acţiune, suspans, intrigă, personaje, final. Şi nu sunt multe personaje, cinci doar dar memorabile. O fată dispare, nu ar fi prima şi nici ultima, din păcate. Dar dispariţia ei generează incursiuni într-un trecut familial deloc plăcut, lucruri care însoţesc de obicei o dispariţie, un divorţ, …

Era firesc ca un asemenea titlu şi o carte de succes să intre în atenţia producătorilor şi a regizorilor. Iar cel care şi-a asumat regia este Tate Taylor (n. 1969), regizor de succes cu o altă celebră ecranizare, cea a romanului The Help scris de Kathryn Stockett, carte şi film de notorietate. Aş aminti doar faptul că filmul a fost nominalizat şi premiat Oscar, Globurle de Aur, BAFTA, …, la diferite categorii (film, scenariu adaptat, actriţă rol secundar, imagine, …).

Având deja experienţa The Help, Tate Taylor s-a încumetat şi la Fata din tren, beneficiind din nou, de o distribuţie bună, cu Emily Blunt, Justin Theroux, Lisa Kudrow, Rebecca Ferguson, ca să dau doar câteva nume. Actori în general bine distribuiţi, creatori de personaje credibile. Credibile în ideea că nici un personaj nu este de … încredere ! Toate au ceva de ascuns, toate mint, toate sunt dispuse la compromisuri. Şi meritul cel mai mare al regizorului stă în construcţia personajelor, caractere duplicitare. Care dau viaţă unor poveşti triste şi întunecate.

Un divorţ nu aduce nimic bun cu el. Mai ales când el se datorează unui viciu, dependenţa de alcool. Îi cunoaştem bine urmările, de la distrugerea căsniciei la pierderea locului de muncă. Ce urmează este la fel de trist. Omul îşi pierde cu timpul, personalitatea, devine un oarecare şi asta doare. Doare şi faptul că un divorţ deschide Cutia Pandorei, din care nu lipsesc violenţa în familie, abuzurile de toate tipurile, violenţa domestică, discriminarea, , cam ce vedem în ştirile de fiecare dimineaţă deja. Familii destrămate, orgolii rănite, copii rămaşi de capul lor, părinţi speriaţi, …

Filmul lui Tate Taylor încearcă să răspundă la multe întrebări. Una vizează … cuplul perfect. Există cuplu perfect ? În teorie da, în viaţa de toate zilele, cu regret, nu. Nu, nu pentru că nimeni nu este perfect, fiecare om în parte are ‘ceva’, un ceva ce nu trebuie cunoscut de alţii, un ceva ce îi conduce acţiunile şi comportamentul.

Personal, filmul mă şi nu mă mulţumeşte. E adevărat că te ţine în suspans, că este alert, că te ţine în scaun până a finalul,surprinzător şi neaşteptat. Tema în sine este ingenioasă şi ingenios tratată, indiferent de locaţie, în cazul de faţă, o suburbie a Londrei. Numai că … Nu vreau să fiu greşit înţeles, dar prefer cartea, citită şi recitită, mult mai aproape de spirit decât filmul.

Concluzia ? Concluziile ? Citiţi cartea, mergeţi să vedeţi filmul, faceţi analogii cu altele (în discuţie sunt romanul Fata dispărută de Gillian Flynn, dar şi Twin Peaks), trageţi propriile dvs concluzii. Ale mele, cele pozitive, vizează cartea (cinematografele ‘Victoria’, ‘ Florin Piersic’)

Demostene ŞOFRON