Film

Proiecţie de gală cu “La Gomera”. Invitaţi Corneliu Porumboiu şi Catrinel Marlon

sâmbătă, 14 septembrie, 19. 00 * cinematograf “Florin Piersic”

La Gomera (producţie România, Franţa, Germania, Suedia 2019) este cel de al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu, film ce a avut premiera mondială la Cannes 2019. Festival în care a şi fost nominalizat la Palme d’ Or, producţia fiind nominalizată ulterior şi la CineCoPro Awards Munchen, TIFF Cluj-Napoca, Golden Barge Vukovar…

La Gomera spune o poveste des abordată de marele ecran, legăturile poliţiştilor corupţi cu Mafia, de data aceasta miza reprezentând-o o afacere de 30 de milioane de euro. Modul de tratare este în personal, putând vorbi despre un film de autor, film cu priză la public, ca mai toate filmele marca Porumboiu (Poliţist, adjectiv; Comoara; Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism; A fost sau n-a fost?), majoritatea nominalizate sau premiate. Iar faptul că La Gomera a devenit propunerea României la Oscar 2020, categoria cel mai bun film străin, spune deja multe.

Regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu s-a înconjurat de o echipă valoroasă: Dana Paparuz/costume, Tudor Mircea/imagine; Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Agusti Villaronga, Antonio Buil…

Trebuie menţionat un lucru, La Gomera este una dintre cele şapte insule din Canare, Oceanul Atlantic, loc al filmărilor şi al desfăşurării acţiunii, loc exotic, imaginile lui Tudor Mircea devenind temă de discuţii şi mai ales, vizite.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie