Filarmonica de Stat Transilvania: Corul Filarmonicii de Stat ”Transilvania” la Konzerthaus Berlin, Orchestra „în rezidenţă” în Japonia

Joi 26 aprilie, Corul Filarmonicii de Stat ”Transilvania” a pornit spre Berlin, unde îl va aştepta trei zile de concerte tocmai la Konzerthaus Berlin – 27, 28 şi 29 aprilie – , toate sub bagheta marelui muzician Ivan Fischer, dirijorul principal al Konzerthausorchester Berlin. Ivan Fischer este un dirijor de mare rang internaţional, fondator şi director muzical al festivalului Budapest Festival Orchestra şi director muzical al Konzerthaus Berlin. Concertele şi acţiunile lui au o notă foarte personală, cu abordări mai atipice, cum va fi şi experienţa muzicală din aceste zile, căreia îi va da glas Corul nostru, răspândit printre spectatorii din sală. De săptămâna viitoare însă Orchestra va fi cea care va cânta ”în deplasare”, în cadrul festivalului ”La folle journée” din Tokyo, unde va avea calitatea de ”orchestră în rezidenţă”. Acest lucru înseamnă aproape un maraton muzical, timp de trei zile, în care instrumentiştii noştri vor cânta câte trei concerte pe zi, fiecare concert având un program diferit de celelalte, ceea ce va implica un efort enorm.

Articole din aceeasi categorie