Filarmonica de Stat Transilvania

O Gură de Rai, între poveştile arhaice şi atmosfera satului

vineri, 19 iunie, 18.00 * Parcul Etnografic “Romulus Vuia”

Reîntânirile muzicale au debutat la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, recital cameral în prezenţa a 100 de spectatori. Miza creşte odată cu cel de al doilea spectacol, reîntâlnire cu Maestrul Cornel Groza şi Corul Filarmonicii Transilvania, plus cei doi invitaţi, Ionuţ Caras şi Matei Rotaru (actori ai Naţionalului clujean).

Concertul coral este axat pe lucrări de Tudor Jarda, Adrian Pop, Dan Voiculescu, Liviu Glodeanu, Constantin Arvinte, Dariu Pop, Ede Terenyi, Norbert Petri, Constantin Rîpă, Augustin Bena şi Alexandru Murariu. Întâlnire la care vor asista 500 de spectatori!

O Gură de Rai este un minunat concept de spectacol, propus de Filarmonica de Stat ”Transilvania”, care îmbină muzica tradițională, poveștile arhaice și atmosfera satului de demult. Prin minunatele voci ale Corului Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, dirijat de maestrul Cornel Groza, va răsuna muzica de inspirație tradițională românească, maghiară sau săsească, iar prin vocile actorilor Ionuț Caras și Matei Rotaru, texte și povești vechi își vor găsi expresia.

Ce trebuie să nu uitaţi… Să veniţi cu pături sau rogojini de acasă și veți sta pe iarbă, în spațiul special amenajat și marcat astfel încât să se respecte toate condițiile de distanțare socială impuse de lege. Nu uitaţi să aveţi o mască la dvs, respectiv să veniţi cu cca 45 de minute mai repede pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza temperaturii.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie