Filarmonica de Stat Transilvania

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Ovaţii şi aplauze la scenă deschisă pentru Adela Liculescu şi Mykola Diadiura

Am avut parte de un final de stagiune strălucitor. Iar cei care au fost prezenţi vineri seara în sala de concerte, sala a fost plină, nu au ce regreta. Şi nu au pentru că atât programul de concert, cât şi artiştii invitaţi au fost la înălţime.

Voi începe cu programul serii, extrem de ofertant, Concertul nr 3 pentru pian în re minor, op 30, respectiv Simfonia a IV – a în fa minor op 36 de Ceaikovski, piese mai puţin prezente în programele filarmonicilor în general. Apoi, invitaţii – dirijorul ucrainian Mykola Diadiura, pianista Adela Liculescu -, cum spuneam, la înălţime. Ovaţiile şi aplauzele la scenă deschisă nu numai că spun totul, ci prefigurează fericit noi întâlniri cu cei doi artişti.

Pianista Adela Liculescu, cu toată tinereţea ei (n. 1993, Craiova) a fost o mare, mare şi neaşteptată surpriză. Virtuozitatea interpretativă, bazată pe tehnica impecabilă, I-a adus şi îi va mai aduce invitaţii pe mari scene de concert, cum sunt cele pe care deja a şi concertat, mă refer la Musikverein Viena, Ateneul Român, int Martin – in – the – Fields din Londra, Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Sankt Petersburg,… Concertul nr 3 pentru pian în re minor nu este deloc dar deloc o lucrare uşoară. Solicită la maxim pianistul, orchestra şi dirijorul, relaţia trebuind să fie perfectă. Şi a fost perfectă în toate cele trei părţi ale concertului, Allegro ma non tanto , Intermezzo: Adagio şi Finale: Alle breve. Când spun prfectă am în vedere fiecare notă, fiecare acord şi fiecare nuanţă, fiecare culoare la nivel de pian şi orchestră, în care s-au făcut remarcate fermitatea şi precizia atacurilor, trecerile lejere de la un pasaj la altul, tranziţii ce au dus spre un final care a ridicat sala în picioare. Plusul a venit şi din bis, partea a III – a din Petrushka de Stravinsky, entuziasmant de-a dreptul.

Dirijorul Mykola Diadiura a revenit la pupitrul Filarmonicii Transilvania, cu o versiune profundă a Simfoniei a IV – a de Ceaikoski (Andante sostenuto. Moderato con anima; Andantino in modo di canzona; Scherzo: pizzicato ostinato. Allegro; Finale: Allegro con fuoco). Practic, am ascultat o versiune de autor la capătul căreia îţi este greu să accepţi că ar mai putea exista… altele. Baghetă autoritară stilistic, Mykola Diadiura tălmăceşte magistral op – ul ceaikovskian, cu toate problemele pe care le ridică orchestraţia, în prima parte în mod special. Discursul melodic este omogen şi echilibrat, trecerile de la acordurile fine la cele maiestuoase sau tragice datorându-se admirabilului răspuns oferit de membri Orchestrei. Pentru că gesturile dirijorului, controlate, sunt pe cât de dinamice, pe atât de sugestive şi eficiente, putând aminti fermitatea şi precizia în atacuri, lipsa exceselor sonore, tempi bine aşezaţi, accentuări potrivite, merit al dirijorului şi al membrilor Orchestrei, reiau aceste lucruri fiind necesare.

Am avut parte de un final de stagiune cu ovaţii şi aplauze la scenă deschisă. Ajungem să ne dorim ca perioada concediilor să treacă cât mai repede, pentru noi şi noi întâlniri sub umbrela unor alte seri de concert la fel de generoase.

Demostene ŞOFRON