Filarmonica de Stat Transilvania

Cele mai frumoase poveşti de dragoste din istoria muzicii

vineri 8 martie, 19. 00 * Colegiul Academic

Filarmonica de Stat ”Transilvania”, celebrează femeia prin trei lucrări inspirate de iubirea pentru aceasta. Când a gândit programul, dirjorul Gabriel Bebeșelea a avut în minte unele dintre cele mai frumoase povești din istoria muzicii. Veți avea ocazia să-l întrebați amănunte după concert, deoarece evenimentul face parte din seria Think Outside the Music Box, serie de concerte urmate de discuții libere cu publicul. Invitatul serii este pianistul Daniel Kharitonov, considerat unul dintre ”copiii-minune” ai pianului. Ultima dată când a cântat alături de Orchestra noastră, în 2017, tot sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, a umplut sala până la refuz. Kharitonov a intrat în atenția lumii muzicale internaţionale odată cu prestaţia strălucită ce i-a adus Premiul III la Concursul Internaţional „Ceaikovski”, la doar 16 ani. La 14 ani, a cântat deja la Carnegie Hall. Vineri e iar pe scena Filarmonicii, pentru a vă încânta cu lucrarea scrisă de Bartók pentru soția lui, respectiv Concertul nr. 3.

Începem seara cu ”Dansurile din Galanta” ale lui Zoltán Kodály.
În ceea ce-l privește pe Kodály, el a avut două bone. Una din zona Mureșului, alta din Galánta. Aceste bone i-au cântat în copilărie cântecele pe care le purtau cu ele. Astfel, au reieșit două suite de dansuri. „Dansurile din Mureș” și „Dansurile din Galánta”. Celebrăm astfel dragostea pentru figura maternă. De fapt,
Zoltán Kodály a fost, împreună cu Béla Bartók, creatorul unei noi muzici maghiare bazate pe folclorul tradiţional, punând, de asemenea, bazele dezvoltării unui culturi muzicale complexe.

A doua lucrare a serii ”ascunde” și una dintre cele mai dramatice povești de dragoste din istoria muzicii – Concertul nr. 3 pentru pian, de Bartók. Acesta avea leucemie în stadiu terminal și știa că va muri. Dar, în acest timp, lucra la două concerte: unul comandat, de violă, și unul pe care-l făcea fără a fi plătit, respectiv cel pentru pian nr. 3. Bartók știa că nu mai poate să le termine pe ambele. A ales să-l termine pe cel pentru pian, adică pe cel neplătit, pentru ca soția lui, pianistă, să aibă o platformă cu care să se poată întreține după ce va muri el. A fost ultima piesă finalizată de compozitor, pe care însă nu a mai apucat s-o şi audă.

Și, cum Bartók a fost fascinat de Brahms, încheiem seara cu Cvartetul cu pian nr. 1, în sol minor de Johannes Brahms, a cărui orchestraţie a fost făcută de de Arnold Schönberg. Compozitor tânăr, foarte talentat şi extrem de promiţător, Brahms era „curtat” de personalităţi ca Berlioz şi Liszt, care sperau să-l atragă în tabăra lor. Dar Brahms a rezistat instinctiv: retorica, exagerată pentru gusturile lui, a acestei şcoli nu era pentru el. Brahms simţea deja, la 20 de ani, o legătură strânsă cu maestrul clasic, tot aşa cum, foarte curând, avea să cadă sub vraja lui Robert Schumann. Influenţa celor doi îi va stabili lui Brahms drumul stilistic: clasic romantic.

Daniel Kharitonov

Născut la Iujno-Sahalinsk, în estul îndepărtat al Rusiei, Daniel Kharitonov a intrat în atenţia lumii muzicale internaţionale odată cu prestaţia strălucită ce i-a adus Premiul III la Concursul Internaţional „Ceaikovski”, ediţia din 2015. Pe atunci avea doar 16 ani, dar debutase deja cu Orchestra Mariinsky şi Valery Gergiev (în 2013), urmând apoi turnee în China, Italia şi concerte în Rusia, în cadrul Moscow Easter Festival (2014 şi 2015). Printre cele mai importante concerte din Rusia natală se numără cele cu Orchestra Simfonică Academică de Stat „Evgheni Svetlanov” şi cu Filarmonica Naţională a Rusiei, precum şi recitaluri în Sala „Ceaikovski”, Marea Sală a Conservatorului din Moscova şi Centrul Internaţional de Arte Interpretative din capitala rusă.

Geanina Simion/Oana Andreica

Articole din aceeasi categorie