Festivalul internaţional de tango argentinian

Sentimentul care se dansează
Au fost, trebuie să recunosc, patru zile fabuloase. Patru zile în care ne-am bucurat de sunet şi culoare fie pe esplanada Casinoului, fie la Gala Cazino Tango din seara zilei de 11 august, reîntâlniri cu membri formaţiilor Cluj Tango Orchestra şi Solo Tango Orchestra (Moscova). O seară a maeştrilor dacă vreţi, onorată de un public care a umplut sala Operei Maghiare aproape până la refuz. Şi cei care au fost prezenţi nu au avut ce regreta, vorbind despre lecţii de elegnţă, lecţii de disciplină, de libertate. Gala în sine este o celebrare a tangoului, în cele mai pure şi autentice forme ale sale. Ne-am convins încă odată că, dincolo de stiluri, stau ore întregi de antrenamente, de reluări da capo ale figurilor şi mişcărilor,… Sunt paşi studiaţi atent (încrucişări, sincope), sunt atitudini corporale (volume pe verticală şi orizontală), improvizaţii coregrafice, gesturi, îmbrăţişări, stiluri de conducere a partenerei, intimitate trăită la superlativ. Pentru că tangoul este sentimentul care se dansează. Se dansează pe linii melodice încărcate de senzualitate, melancolie, pasiune. Mă gândesc acuma şi la cele postulate de Bernard Shaw, care definea tangoul ca fiind “o expresie verticală a unei dorinţi orizontale”.
“Un bun dansator de tango scrie Rudy Roth, nu este altceva decât un pictor ce pictează muzica cu propiile tălpi”. Şi duminică seara au pictat muzica cu propriile tălpi, Vincenzo Bisogno şi Simona Esposito (Tango Yapeu; Derecho Viejo), Rene Marie Meignan şi Tania Heer (Tango Chique ; Milonga Reliquias Portenco), Demetrio Scafaria şi Chris Benson (La milonga de Buenos Aires; Tango Cara Sucia), Steiner Refsdal şi Cyrena Drusine (Tango Gallo Ciego; Tango Oblivion), Horia Călin Pop şi Ioana Lascu (Vals Paisaje; Canaro en Paris), Gianpiero Galdi şi Lorena Tarantino (Tango La mariposa; Tango Apasionado), Alper Ergokmen şi Selen Surek (Milonga No hay tierra como la mia; Tango El Puntazo), Fausto Carpino şi Stephanie Fesneau (Tango Mi dolor; Tango Pata Hucha), cu un final all together pentru La Cumparsita (1916; muzica Gerardo Matos Rodriguez), final cu sala în picioare, despărţire grea a publicului de maeştri, firească dacă ne gândim la regalul de tango oferit.
Demostene ŞOFRON