Festivalul internaţional de film de la Veneţia 2018. Actorul clujean Molnar Levente din nou în centrul atenţiei!

A început şi cea de a 75 – a ediţie a Festivalului de film de la Veneţia, acolo unde reprezentanţii cinematografiei româneşti sunt din nou în centrul atenţiei.
Numele actorului clujean Molnar Levente vă este cunsocut. Vă este cunoscut din rolurile interpretate pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj – Napoca, dar şi din filme. Cel mai recent şi marcant titlu fiind Son of Saul, rolul ‘Abraham’, film distins cu Oscar 2016, categoria film străin.
De data aceasta Molnar Levente revine în atenţia criticii de specialitate, odată cu el şi actorul Vlad Ivanov, graţie filmului Sunset, regia acelaşi câştigător Oscar, Nemes Laszlo, film cu acţiune plasată în Budapesta anului 1913.
Festivalul de la Veneţia propune în competiţia internaţională pentru Leul de Aur, un număr de 21 de filme, amintitul Sunset, apoi First Man (regia Damien Chazelle), The Sisters Brothers (regia Jacques Audiard), Roma (regia Alfonso Cuaron), The Ballad of Buster Cruggs (regia Ethan şi Joel Coehn), Peterloo (regia Mike Leigh), Suspiria (regia Luca Guadagnin),…
Şi – acum despre Molnar Levente, actorul care se împarte între Cetatea Clujului şi cea a Londrei. A absolvit Facultatea de teatru şi film din cadrul Universităţii Babeş – Bolyai Cluj – Napoca, clasa profesor Hathazi Andras, promoţia 2000. Film înseamnă, mă rezum la segmentul cinematografic doar, ‘Son of Saul’, ‘Fixeur’ (regia Adrian Sitaru), ‘Povestea iubirii’ (regia Radu Mihăileanu),… Pentru stagiunea 2017/2018, la spectacolul Ilegitim a fost asistentul regizorului Adrian Sitaru.
Cât priveşte teatrul, a lucrat cu mari regizori ai scenei cum sunt Tompa Gabor, Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu, David Zinder, Selmeczi Gyorgy,…, contribuţii majore având în spectacole precum Richard III, L – am servit pe regele Angliei, Trei surori, Caligula, Woyzeck, Moartea lui Danton, în opera Gianni Schicchi de Puccini, exemplele sunt mai multe şi notabile.

“The Sisters Brothers”, Cristi Mungiu între producători!
În competiţia internaţională a intrat şi pelicula The Sisters Brothers, regizat de Jacques Audiard, în care unul dintre producători este Cristi Mungiu. Echipa artistică a peliculei reţine ‘n’ nume de realizatori români, prezenţi în mai toate departamentele (regie, decoruri, imagine, costume, cascadorie, efecte speciale, efecte vizuale)! Şi aş aminti prezenţele regizorilor Ciprian Nistorescu, Mihai Pătraşcu, Ovidiu Păunescu, Ştefan Petcu,… Concluzia? Cineaştii români sunt la mare, mare preţ!!!
Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie