Festivalul Enescu la Cluj-Napoca

Două recitaluri camerale, stiluri diferite, abordări diferite

A venit timpul să scriu câteva rânduri despre recitalurile camerale ale duo-urilor Ziyu He-Christophe Hinterhuber (duminică 8 septembrie), respectiv David Grimal-Grigor Asmaryan (luni 9 septembrie), ambele cu sala Studio a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”, plină.

Recitalul violonistului chinez Ziyu He şi a pianistului austriac Christopher Hinterhuber a cuprins piese dintre cele mai diverse ca şcoli şi epoci. Am avut Mozart, Enescu, Amy Beach (Romanţă pentru vioară şi pian op 23), Saint-Saens (Havanaise op 83), Bazzini (The Dance of Goblins op 25), Kreisler (Frumosul rozmarin), piese cu un grad ridicat de virtuozitate. Tehnica violonistului Ziyu He este de înaltă clasă, îşi cunoaşte foarte bine instrumentul, îl stăpâneşte, este un violonist cu mult temperament. Dar şi acest temperament trebuie pus în slujba muzicii şi a mesajului, dozat pentru a evita tuşele grosiere, dar şi pentru o mai bună comunicare cu pianistul. Se vede la Christopher Hinterhuber şcoala vieneză, acorduri fine, expresive, interpretare convingătoare din punctul de vedere al apropierii de partituri. A fost artistul care a găsit echilibrul în relaţia cu Ziyu He.

Pe un cu totul alt nivel artistic au fost violonistul francez David Grimal şi pianistul armenian Grigor Asmaryan, la nivelul reclamat de o prezenţă într-un festival de talie cum este Festivalul George Enescu. Programul lor a fost unul franco-român, cu piese de Ravel (Sonata nr 2 pentru vioară şi pian în sol major; Rapsodia Tzigane, aceasta din urmă adevărată piatră de încercare pentru orice violonist), Chausson (Poemul pentru vioară şi pian op 25), plusul aducându-l Sonata a 3-a în la minor op 25, în caracter popular românesc de Enescu, omagiu adus de interpreţi părintelui spiritual al festivalului.

A fost cu totul altceva. Cei doi au funcţionat perfect, discurs muzical din care nu au lipsit frazările când pronunţate, când fine, generatoare de emoţii; nu au lipsit pasajele de virtuozitate rezolvate cu mâni sigure, am în vedere Rapsodia Tzigane, ca să dau un exemplu; treceri armonioase dintr-un registru într-altul, expresivitate în fiecare notă în parte (Sonata enesciană în caracter popular românesc stă mărturie)…, un discurs melodic omogen, veritabile lecţii stilistice cu baze în ‘n’ experienţe scenice. La finalul unor asemenea performanţe artistice realizezi cât de neîncăpătoare este, din păcate, sala Studio a Academiei de Muzică. Cu siguranţă viitoarea lor prezenţă trebuie programată pe scena Colegiului Academic.

Festivalul Enescu la Cluj-Napoca merge mai departe. Marţi seara a fot să fie seara pianistei Elisabeth Leonskaja, pentru ca finalul festivalului, la Cluj cel puţin, să aparţină pianistului nipon nevăzător Nobuyuki Tsujii, asupra căruia voi reveni în ediţia de joi a cotidianului nostru.

Demostene ŞOFRON

Foto Vlad Dan ANCA