Festival de dans contemporan

După reuşitul curs International Contact Improvisation Camp, desfăşurat la începutul lunii august la Măguri Răcătău, zilele trecute s-a încheiat şi cursul de dans contemporan, o altă manifestare artistică de amploare organizată pe meleagurile Munţilor Apuseni. Au participat 36 de tineri din ţară şi din străinătate. Zilnic, amatorii dansului modern au urmat lecţii de coregrafie sub conducerea lui Bordás Attila, un specialist al genului, care promovează arta mişcării scenice. La curs au fost prezenţi şi cîţiva tineri actori de la teatrele transilvane, printre care şi de la Teatrul de Nord Satu Mare. Pe lîngă repetiţii, oaspeţii au fost angrenaţi în diferite activităţi artistice şi recreative, din program nelipsind obişnuitele drumeţii în zona localităţii Măguri Răcătău.

Cu ocazia celor două cursuri, în pitoreasca localitate montană din judeţul Cluj au fost organizate şi workshopuri pe tema dansului contemporan, la care au fost invitaţi coregrafi din SUA şi Ungaria. Anul viitor va avea loc o nouă serie de întîlniri de acest gen.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie