Festival de colinde şi alte surprize plăcute pentru locuitorii din Ceanu Mare

La o comună atît de frumoasă precum Ceanu Mare, şi întîmplările lunii decembrie sînt pe măsură. Întîmplări caritabile şi culturale, înscrise în agenda Moşului, care a pornit din Scoţia spre Ceanu Mare şi a dibuit uşor localitatea unde şi-a găsit locul de veci, în al Doilea Război Mondial,  tatăl fostului cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder.

COLINDE Moşul nu a venit cu mîna goală, aducînd comunităţii locale un Laborator mobil de tehnică dentară, dotat cu scaun, freze, instrumentar medical de specialitate, instalaţie de apă, grup social şi alte acareturi, adică numai bun de mers la domiciliul bătrînilor şi persoanelor greu deplasabile. Pentru eficientizarea laboratorului, primarul comunei, domnul Virgil Păcurar, a şi demarat un program de colaborare cu Facultatea de Stomatologie din Cluj-Napoca, care va trimite în teritoriu studenţi şi medici rezidenţi ce vor lucra gratis pentru persoanele cu probleme şi nevoiaşe.

Şi, cum ospitalitatea românului este bine cunoscută, Moşul a fost servit cu bunătăţile bucătăriei locale şi a fost invitat şi la Festivalul de colinde ,,Raza Soarelui”, care şi-a ţinut a XXII-a  ediţie în Căminul cultural din Ceanu Mare.

Evenimentul organizat de Consiliul local, Primărie şi Şcoala gimnazială Ceanu Mare, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, a fost rezervat elevilor cu vîrste între 6 şi 14 ani din mediul rural şi urban. Festivalul a urmărit, în principal, conservarea şi promovarea colindelor cu valoare artistică din zonele de unde vin tinerii colindători. Desigur, important este schimbul de valori şi experienţă făcut atît pe scenă, cît şi în afara ei, de către grupurile de colindători veniţi din mai multe zone ale Transilvaniei.

COLINDE2 Bunăoară, la actuala ediţie au participat elevi din Cîmpia Turzii, Geaca, Bobîlna, Soporu de Cîmpie, Mărişel, Tureni, Boian, Sînpaul, Ploscoş, Luna, Chiueşti, Viişoara, Valea Largă–Mureş, Tîrlişua şi Borleasa, ambele din Bistriţa-Năsăud, şi Ceanu Mare. Festivalul a avut două secţiuni: Raza soarelui – colinde pentru grupuri formate din şase colindători şi ţinută populară obligatorie, iar secţiunea a doua a fost rezervată elevilor pictori, cu tema  Naşterea Domnului,  picturile pe sticlă fiind realizate în timpul concursului. Spectacolul vocilor şi penelului a fost de mare ţinută, iar juriul format din Marinela Zegrean Istici, director CJCT, prof. univ. dr. Aurel Bodiu, inspector şcolar Beniamin Chira, pr. Vasile Tarţa, cercetător Mircea Cîmpean şi primarul comunei gazdă, Virgil Păcurar, a stabilit că elevii din Chiueşti au cele mai autentice şi valoroase colinde în repertoriu, pentru care au primit premiul special. Locul 1 a revenit grupurilor din Borleasa şi Mărişel, locul 2 a fost oferit elevilor din Ceanu Mare şi Geaca, iar locul 3 a plecat la Bobîlna şi Bucium.

COLINDE3 La pictură, eleva şcolii din Bucium a intrat în posesia premiului special, locurile 1, 2 şi 3 revenind, în ordine, Adinei Filip – Ceanu Mare, Irinei Delimoţ – Luna şi lui Cristian Dan Moldovan din Sînpaul.

Tot la Ceanu Mare, conducerea comunei a pus în desagii moşului 800 de pachete oferite şcolarilor comunei şi vîrstnicilor, iar în aceste zile sînt aşteptate 450 de cadouri pentru copiii comunei, care vor sosi de la o  Asociaţie filantropică scoţiană, care însă nu doreşte promovare prin mass media.

Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie