Expoziţie eveniment la Artexpert Gallery: ŞTEFAN PELMUŞ – Manierismul fantastic

1_santa familia În organizarea Societăţii Colecţionarilor de Artă din Transilvania, luni, 1 iulie a.c., la ora 19, în ambianţa Artexpert Gallery din Cluj-Napoca, Str. Iuliu Maniu nr. 10, va avea loc vernisajul expoziţiei intitulate Manierismul fantastic a reputatului artist Ştefan PELMUŞ. Cu aluzie la arta promovată, într-un moment al istoriei, de Împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg, cel care a mutat capitala Imperiului la Praga şi a adunat în juru-i artişti precum Dürer, Breugel cel Bătrîn, Bartholomeus Spranger, Hans von Aachen, Giuseppe Arcimboldo, Aegidius Sadeler, Roeland Savery sau Adriaen de Vries, vorbind despre creaţia lui Ştefan Pelmuş, acest fantast cuceritor prin inventivitate, criticul Vasile Radu notează următoarele: „Unic în felul lui în arta românească, pictorul Pelmuş este mai degrabă un <cortegiano> praghez, rafinat, deprins cu alfabetele eterice, născocite la Ierusalem şi la Praga de către aceeaşi seminţie şi care străbat secolele cu o agilitate însufleţitoare. Ce bine îi şade acestui2_labirint artist contemporan, <domnind> peste tenebrele acestui oraş ardelean al cărui rafinat monument <Sfîntul Gheorghe ucigînd balaurul> din curtea Palatului Imperial de la Praga a fost edificat de alţi doi artişti clujeni pentru misteriosul Rudolf al II-lea! După aproape cinci sute de ani, pictorul Ştefan Pelmuş apare el însuşi în această descendenţă misterioasă, uzurpînd tradiţia picturalităţii la români şi devenind un ilustru plăsmuitor de <golemuri>, stranii întrupări care vorbesc despre neliniştile anxioase care străbat secolele…”.

Expoziţia, care induce un univers fabulos, stăpînit de angoasele subiectivităţii, va putea fi vizitată la Artexpert Gallery pînă în 21 iulie a.c.

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Articole din aceeasi categorie