Expoziţie de fotografie: Turda – poveştile noastre

Staff-ul Centrului Raţiu pentru Democraţie (CRD) din Turda, intrat în vacanţă după festivalul itinerant Transilvania Fest, desfăşurat anul acesta pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj, a ieşit parţial din amorţire cu ocazia Zilelor Turzii.  În prima din cele trei zile de sărbătoare, vineri, 26 august, la sediul CRD din Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 1 a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Turda – poveştile noastre”. Cu acest prilej, iniţiatorul expoziţiei, Ladányi Emese, a anunţat numele celor trei cîştigători ai concursului.

Juriul, alcătuit din Mircea Raţiu, venerabilul frate al fostului deputat ţărănist Ion Raţiu şi  Wiktor Mech, pasionat de fotografia artistică, a avut de stabilit trei cîştigători din cei 20 de participanţi care au trimis la concurs circa 60 de fotografii.

Premianţii, Gelu Pălăcean, Flaviu Popa şi Ovidiu Pop, au primit din partea organizatorilor concursului cîte o diplomă şi un calendar pentru anul 2012, ilustrat cu fotografii din expoziţia „Turda – poveştile noastre”.

Cel mai tînăr participant la concurs, Miruna Tecar, în vîrstă de şase ani, a primit, de asemenea, daruri din partea organizatorilor.

Emil HĂLĂŞTUAN

Articole din aceeasi categorie