Expoziţie de artă fotografică

De obicei, sezonul estival nu oferă prea multe opţiuni culturale şi artistice pentru ocuparea timpului liber. Mai ales într-un oraş de provincie cum este Gherla, situaţia este şi mai clară, în ciuda unor iniţiative îndrăzneţe, despre care cu regularitate îi informăm şi pe cititorii ziarului. Zilele trecute, de exemplu, în plin centrul municipiului, în vitrina Liceului Tehnologic (fosta Şcoală de Arte şi Meserii, înainte Grup şcolar de cooperaţie) ne-au atras atenţia două panouri, pe care sunt aranjate mai multe fotografii. Titlul a explicat totul: “În gospodăria bunicii”. Sunt prezentate privitorilor aspecte referitoare la obiecte de artă populară şi unelte vechi de muncă folosite de strămoşii noştri. De fapt, este vorba despre o miniexpoziţie inspirată din tradiţiile şi obiceiurile populare de pe meleagurile noastre prin prisma unor artişti fotografi (probabil, unele fotografii realizate chiar de elevii şcolii). Cei care trec prin faţa vitrinei privesc cu curiozitate şi interes exponatele şi chiar şi copiii “analizează” cu multă curiozitate aceste obiecte tradiţionale dintr-o gospodărie ţărănească (dar, nu numai).

În cadrul Liceului Tehnologic din municipiul Gherla se mai organizează, periodic, diferite târguri şi expoziţii cu produsele culinare şi de cofetărie-patiserie realizate de elevii claselor de specialitate, iar în fiecare toamnă sunt prezentate şi lucrările de meşteşuguri populare, cu acestea reprezentanţii unităţii de învăţământ participând cu succes şi la concursurile profesionale organizate în ţară.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie