Expoziţia QUE VIVA PICASSO! Grafică şi ilustraţie de carte

• 30 martie – 1 mai 2016 •
La Muzeul de Artă Cluj-Napoca va avea loc, în perioada 30 martie – 1 mai 2016, expoziţia Que viva Picasso! Grafică şi ilustraţie de carte, cu lucrări şi materiale documentare care aparţin colecţionarului Thomas Emmerling.
Les Menines 37Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 30 martie 2016, de la ora 18, în sălile de expoziţii temporare de la etajul Palatului Bánffy, sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (P-ţa Unirii nr. 30). Conceptul curatorial elaborat de Thomas Emmerling şi Dan Breaz evidenţiază capacitatea specială a lui Pablo Picasso de a aborda într-o manieră originală un număr semnificativ de capodopere, mituri ale artei şi teme ale literaturii universale.
Opera grafică a lui Pablo Picasso, suficient de valoroasă pentru a-l include printre marii creatori ai artei universale, a abordat constant şi într-o manieră originală numeroase subiecte legate de: mitologie, tauromahie, figurile soţiilor şi ale amantelor sale, teme erotice, subiecte ale secolului de aur spaniol sau abordează ilustraţia de carte.

Expoziţia care se deschide la Muzeul de Artă Cluj-Napoca acoperă, prin selecţia sa, întreaga perioadă 1916-1961, punînd în valoare mai ales intervalul de la sfîrşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960, prin unele dintre cele mai fascinante cicluri ale operei sale grafice: Jean Cocteau. Picasso 1916-1961, De mémoire d’homme, Don Quixote, Les Menines et la vie, Toros y Toreros, L’espace et la flûte, respectiv afişele Les Menines şi Congres National du mouvement de la Paix.
Ordinea expunerii acestor cicluri oferă o imagine cronologică asupra dezvoltării unei părţi semnificative şi Toros 2consistente a operei create de artist printr-o continuă diversificare a tehnicilor graficii. Calitatea de excepţie a analizei şi interpretării diverselor teme ale condiţiei umane asigură coeziunea ciclurilor prezentate în această expoziţie.

Que viva Picasso! Grafică şi ilustraţie de carte pune în evidenţă o preocupare aparte în opera lui Pablo Picasso pentru prelucrarea marilor teme ale creaţiei. Această etapă a interpretărilor s-a făcut cunoscută mai ales după mijlocul secolului al XX-lea. În această perioadă asistăm la un moment de apogeu al spiritului analitic şi interpretativ al lui Pablo Picasso, care l-a determinat să se angajeze într-o direcţie de creaţie pînă atunci mai puţin prezentă în opera sa. Între anii 1954 şi 1960, a realizat o serie de lucrări care relecturează subiecte provenite din opere de artă celebre, precum Femei din Algeria (Eugène Delacroix), Las Meninas (Diego Velázquez) şi Déjeuner sur l’herbe (Édouard Manet). Prin noua sa viziune artistică din această perioadă, Pablo Picasso a căutat să reveleze adevăruri existenţiale complementare, dar şi diferite faţă de sursele de inspiraţie. În acelaşi timp, expoziţia pune în valoare capacitatea specială a lui Pablo Picasso de a lărgi sfera artistică prin limbajul novator şi spiritul critic, care reprezintă valori fundamentale pentru dezvoltarea artei moderne.
M.B.

Articole din aceeasi categorie