Eveniment editorial: Tovarăşii împotriva Coroanei – Ideologie şi Propagandă în perioada Comunistă

Unul dintre evenimentele editoriale ale începutului acestui an a fost apariţia, în seria Istorie – Documente – Mărturii a editurii Argonaut, a cărţii „Tovarăşii împotriva Coroanei – Ideologie şi Propagandă în perioada Comunistă”, volum semnat de istoricul Cornel Jurju, care încearcă să prezinte modul în care este tratată tema regalităţii româneşti în manualele şcolare din perioada comunistă, precum şi în pricipalele cotidiene care au apărut după 1989.

Lucrarea este structurată în opt capitole, aşezate în funcţie de etapele care au marcat elaborarea manualelor şcolare: Istorie de „import”, România pe „macaz”, De la „noua” istorie la românul „nou”, Regele „exploatator” – regele „călău”, Regele „trădător”, Regele „ostracizat”, Punct şi de la capăt-presa fsn-istă şi ideea de regalitate Şi Filă de testament comunist.

Autorul spune că a ales această temă în urma unei experienţe personale de relaţionare socială. Mai exact, cu ocazia unor discuţii cu persoane care şi-au desăvîrşit pregătirea elementară, medie sau universitară în perioada comunistă, a constatat că opiniile acestora cu privire la regalitate se raportau la bogăţia familiei regale, ca efect al exploatării, trădarea interesului naţional şi transferul ilicit în Occident al averii uriaşe strînse în ţară. „De aici s-a născut interogaţia firească în legătură cu sursele unui astfel de discurs tipizat şi lipsit de fundament argumentaţional”, consideră autorul. Jurju a analizat nu mai puţin de 25 de manuale de istorie şi programele şcolare din perioada 1947-1989, concentrîndu-se pe zona istorie modernă şi contemporană. Autorul constată că, în prima parte a regimului comunist, regii şi reginele din România au fost înfăţişaţi elevilor sub „formă de capi ai tagmei exploatatorilor burghezo-moşieri, de trădători ai aspiraţiilor naţionale ale poporului român”. Însă, în manualele apărute în a doua parte a regimului comunist, agresivitatea exprimărilor s-a mai estompat.

În penultimul capitol al lucrării, intitulat Punct şi de la capăt – presa fsn-istă şi ideea de regalitate, istoricul încearcă să arate că propaganda antimonarhistă nu s-a terminat în decembrie 1989, cînd a căzut regimul comunist, ci a continuat pînă spre sfîrşitul anilor ’90. Numai că, de această dată, instrumentele de discreditare nu mai sînt manualele şcolare, ci presa. „Pentru noua conjunctură, principalul mecanism de distribuţie publică a clişeelor antimonarhiste l-a reprezentat mass-media, aflată sub influenţa puterii, de la televiziune şi radio pînă la presa scrisă”, apreciază istoricul clujean. Dacă în cea mai mare parte, lucrarea stă sub semnul nedreptăţii şi al discriminării regilor României în raport cu alte figuri din istoria poporului român, capitolul final are o notă pozitivă, evidenţiidu-se reparaţiile morale care s-au făcut. Jurju remarcă că, după 2000, Ion Iliescu este cel care găseşte resursele necesare, „deşi puţini se aşteptau”, pentru a realiza o conciliere. Astfel, regele va beneficia de acum de o indemnizaţie lunară, folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, pază şi protecţie, precum Şi folosinţa gratuită a unui autoturism. De semenea, se consemnează revenirea în proprietatea familiei regale a Palatului Săvîrşin, a Palatului Elisabeta, a Domeniului Peleş, cu castelele Peleş şi Pelişor. „Pentru prima dată de la plecarea în exil, regele obţinea un statut recunoscut în România”, concluzionează Jurju.

Cosmin PURIŞ